Articol de GSP - Publicat vineri, 30 iunie 2017 17:37
Jurnaliștii publicației catalane "Sport" au realizat un interviu cu Gică Popescu, iar printre subiectele despre care au vorbit s-a numărat și perioada de 611 zile petrecută de fostul fotbalist în închisoare, după ce a fost condamnat în ”Dosarul Transferurilor”.
"A fost complicat. Nu-mi place să vorbesc despre asta, pentru că nu vreau să vorbesc de rău despre ţara mea. Există o vorbă în România: «Ce nu te omoară te face mai puternic». Mă rezum la asta. Înainte eram un tip puternic. Imaginaţi-vă cum sunt acum, sunt mult mai puternic. Este clar că au fost incorecţi cu mine.
A fost greu, dar am încercat să iau totul cât am putut de bine, aproape ca şi cum ar fi fost o glumă de prost gust. Am fost eliberat mai repede datorită cărţilor scrise despre planurile mele de a fi preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Însă nimeni nu îmi va putea da acel timp înapoi. Familia mea a suferit, dar m-a susţinut mereu, cu răbdare.
Cel mai rău este că tatăl meu nu a suportat situația şi după două luni a suferit un atac de cord şi a murit. Închisoarea te ajută să îţi regândeşti întreg universul, să îţi reevaluezi priorităţile!", a declarat Popescu.
"În primul meu sezon la Barca (n.r. 1995-1996), după vacanța de Crăciun, Cruyff ne-a reunit pe toți și ne-a comunicat că eu voi fi al doilea căpitan de echipă, după Bakero. Am fost mut la început, apoi chiar puțin speriat. Mă gândeam doar la faptul că până atunci căpitani au fost Bakero, Amor și Guardiola.
Niciodată nu m-am gândit și n-am știut ce l-a făcut să ia o astfel de decizie. În anul următor, cu Robson, rolurile s-au inversat. Eu am devenit primul căpitan iar Bakero al doilea, deși erau jucători mai experimentați ca mine în lot" Gică Popescu, amintiri de la FC Barcelona
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat