Ziua în care a murit fotbalul » 35 de ani de la un meci care a schimbat istoria sportului rege

În vara lui 1982, românii stăteau la coadă pentru bomboane cubaneze, alea cu gust de banane și ananas, pentru cafea Amigo ori pentru ciocolată chinezească. Magazinele tip Alimentara se goliseră. Găseai creveți made in Vietnam, mazăre la borcan de 700 de grame și conserve de pește.

Ceaușescu, valuta și antenele cu cinșpe elemenți

Mai toată lumea aștepta Mondialul din Spania. În mințile tuturor plutea amintirea turneului din Argentina 78, amintirea lui Mario Kempes în special. Espana 82 s-a deschis pe 13 iunie 1982, cu Argentina - Belgia. De câteva zile, un zvon lovise lumea microbiștilor peste ceafă: Televiziunea Română nu va transmite competiția!

În seara aceea de 13 iunie, cerul senin de vară s-a prăvălit peste noi. Așa era. Ceaușescu făcea economie la valută și nu plătise drepturile tv! În câteva zile, stocurile de televizoare pe circuite integrate s-au epuizat din magazinele socialiste. Sute de oameni cărau în spinare și apoi pe blocuri antene de aluminiu, care cu șapte, care cu cinșpe elemenți.

A circulat cu ceva vreme în urmă o reclamă pe treaba asta. Câțiva indivizi potriveau antena pe acoperișul blocurilor, iar alți câțiva, atârnați pe buza balcoanelor le strigau ălora de sus, la indicațiile celor din casă, cum să manevreze drăcia. Hai, că era frumos!

A fost primul Mondial cu 24 de echipe. O ediție care a pus pe teren și în inima fotbalului echipe superbe, precum Algeria, Camerun, Honduras...

O ediție care a rămas în istorie cu trei repere: drama Braziliei, semifinala RFG - Franța 8-7 la penalty-uri și Paolo Rossi. Ieri, 5 iulie, s-au împlinit 35 de ani de la celebrul Italia - Brazilia 3-2. Meciul după care marele Zico a spus: "Să țineți minte această dată. E ziua în care a murit fotbalul".

*Paolo Rossi l-a depășit clar pe Junior

În faza a doua a competiției, s-au format patru grupe de câte 3 echipe, câștigătoarele urmând a merge în semifinale. Grupa Brazilia, Italia, Argentina este considerată și azi cea mai puternică a tuturor timpurilor. Adică marea favorită, viitoarea campioană mondială și deținătoarea titlului! Brazilia, care bătuse Argentina cu 3-1, avea nevoie doar de un meci egal. Italia câștigase contra argentinienilor cu 2-1.

Rossi: "Brazilia nu putea juca la meci egal"

În 2014, grație amicului Dan Cojocaru, zis și Mopsu, am dat ochii cu Paolo Rossi. Călăul Braziliei a marcat toate cele 3 goluri ale victoriei prin care Italia a eliminat cea mai frumoasă echipă a Cupei Mondiale. La 2-2, Brazilia a continuat să atace pentru că iubea prea mult fotbalul.

I-am povestit cum am plâns atunci, cât l-am urât și i-am arătat extraordinara carte Espana 82, scrisă de nemuritorul Ioan Chirilă, cu el pe copertă. A chițăit de bucurie.

 
*Daniel Nanu, arătându-i lui Rossi cartea lui Ioan Chirilă

Apoi, sorbind ușor dintr-un pahar de Pinot Grigio, a spus cu vocea sa pițigăiată: "Daniel, am intrat pe teren conștienți de două lucruri"... M-am băgat în vorbă, ca un ziarist gata să-i arate interlocutorului că știe treaba. "Că Brazilia avea nevoie de un meci egal...". "Da. Mai mult de atât, eram siguri că acea fantastică echipă a Braziliei nu va juca la un meci egal".

În fața mea, marele Paolo Rossi înșuruba niște paste. Rostise cel mai frumos compliment față de inegalabila echipă a Braziliei, pansamentul meu după zeci de ani de tristețe. 

Lucescu: "Am învățat enorm din înfrângerea Braziliei"

- Zico a spus că în acea zi a murit fotbalul.
- De Zico mă leagă multe amintiri. Am fost antrenor la meciul lui de retragere. M-am întâlnit cu el în Brazilia când am făcut un turneu cu Șahtior. Dar nu îi dau dreptate. Acea frumoasă echipă a greșit jucând numai pentru spectacol. Italia a urmărit rezultatul și l-a obținut. Poate că atunci a murit poezia din fotbal, asta putem spune, dar acest lucru a fost de folos și Braziliei, care a cucerit titlul mondial în 1994 și în 2002. Ia spune-mi, când a fost Coutinho antrenorul lor?

- (Verific). În Argentina, în 1978.
- M-am întâlnit cu el în 1980, la Torino. Eram la Euro, eram antrenor și jucător la Corvinul. Alergam și acumulam mereu. De fapt, asta am făcut toată viața. Nea Piști Covaci m-a invitat la o masă cu Enzo Bearzot și cu Coutinho. Italia bătuse Anglia cu 1-0. Nea Piști mi-a zis: "Să nu întrebi nimic, știu că ești curios". A fost o noapte extraordinară, am stat până pe la 3, iar la un moment dat Coutinho a spus: "Am învățat aici un cuvânt «trabalho, trabalho, trabalho»". Adică să muncim, să muncim, să muncim... Brazilia 1982 a făcut spectacol, nu muncă. Amintește-mi echipa de la mijloc în sus...

- Socrates, Toninho Cerezo, Zico, Falcao, Eder, Serginho
- Extraordinari! Și cu acel meci am pregătit partidele contra Italiei, din preliminariile Euro 1984. Italiei nu trebuia să-i lași spații libere și șanse pentru contraatac. La Florența, la 0-0, i-am blocat total. La București, erau campioni mondiali și își jucau ultima șansă, i-am învins din lovitura liberă Balaci - Boloni, pe care o exersasem de zeci de ori și pentru că am anihilat fiecare jucător al lor. 

De ce nu Brazilia

- Pentru că joacă cel mai frumos fotbal din lume, într-o perioadă în care - vorba antrenorului sovietic Beșkov - "nu tot ce e frumos și plutește trebuie să și câștige", o perioadă în care fotbalul nu poate fi jucat doar cu inima...
- Pentru că cei 20.500 de suporteri veniți de peste Ocean, într-un veritabil pod aerian, au cântat samba victoriei prea devreme, mult înainte de meciul cu Italia, 20.500 de trubaduri pe sub ferestrele lui Zico și pe toate străzile Barcelonei, 20.500 de cântăreți care au reușit să acopere până și sunetele marșului "Que viva Espana!", cântat de o țară întreagă

De ce Italia

- Pentru că Enzo Bearzot a avut curajul să-și pună capul sub ghilotina presei peninsulare, agasată de promenadele sterile ale lui Rossi în primele 270 de minute, el, Bearzot, știind că un jucător de superclasă nu se supune niciunei legi, că are întotdeauna ceva de spus
* Fragmente din cartea Espana 82, scrisă de Ioan Chirilă