Articol de Tibi Demeter - Publicat miercuri, 12 iulie 2017 10:55
Marcel Kittel, sprinterul german al echipei Etixx- Quick Step, s-a impus în etapa cu numărul 10 din Turul Franţei şi a ajuns la a patra victorie din această ediţie şi a 13 în total.
Kittel l-a învins la sprint pe compatriotul John Degenkolb, de la Trek-Segafredo, şi pe olandezul Dylan Groenewegen, de la LottoNL-Jumbo, într-o etapă care a pornit de la Periguex şi s-a încheiat la Bergerac, la capătul a 178 de kilometri.
Victoria lui Kittel cu numărul 13 din carieră îl menţine în fruntea clasamentului pe puncte (tricoul verde) şi a devenit cel mai de succes german din istoria Le Tour, reuşind să îl depăşească astfel pe Erik Zabel, cel care avea 12 victorii.
"Este incredibil, sunt foarte fericit. Este foarte frumos, echipa a făcut din nou o treabă excelentă. Desigur, să deţin acest record înseamnă mult pentru mine. Nu mă aşteptam niciodată la aşa ceva când mi-am început cariera... este greu să îmi imaginez aşa ceva", a spus Kittel la finalul cursei.
Clasamentul la finalul etapei:
1. Marcel Kittel (Quick-Step), în 4h 01-00
2. John Degenkolb (Trek-Segafredo)
3. Dylan Groenewegen (LottoNL-Jumbo)
4. Rudiger Selig (Bora-Hansgrohe)
5. Alexander Kristoff (Katusha-Alpecin)
6. Nacer Bouhanni (Cofidis)
7. Daniel McLay (Fortuneo-Oscaro)
8. Pieter Vanspeybrouck (Wanty-Groupe Gobert)
9. Sonny Colbrelli (Bahrain-Merida)
10. Edvald Boasson Hagen (Dimension Data)
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat