FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRANSFER

ACS Poli a renunțat la un jucător, care a semnat imediat cu marea rivală! Se va bate la promovare în sezonul următor

Articol de - Publicat miercuri, 12 iulie 2017 13:32

ACS Poli a renunțat la un grup destul de mare de jucători, după salvarea miraculoasă de la retrogradare. Unul dintre cei la care s-a renunțat a fost și fundașul Cristian Scutaru.

Curtat de UTA și ASU Poli, acesta a ales varianta mai avantajoasă financiar și va evolua pentru arădeni în următorul sezon al Ligii a II-a. Lui Scutaru (30 de ani) nu i-a fost prelungit contractul la finele sezonului.

Sosit înapoi la Timișoara de la Dinamo în 2013, fundașul central a avut și perioade de absență în sezonul trecut din cauza deselor probleme medicale.

Cu toate acestea el a bifat 31 de meciuri și a marcat un gol în sezonul 2016-17 pentru ACS Poli. Reșițean la origini, acesta și-ar fi dorit o mutare în străinătate, însă a acceptat până la urmă oferta lui UTA, din rațiuni financiare.

”Scuti” a evoluat împotriva arădenilor chiar la baraj și mai era dorit inclusiv de ASU Politehnica, unde salariile sunt însă net inferioare.

”Mă bucur că am ajuns la o echipă de tradiție din România. Știu că așteptările sunt foarte mari și că se vrea promovarea, am venit să pun umărul la treabă. Sper să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Cristian Scutaru.

Fucek, Neagu și Poparadu se vor pregăti cu echipa a doua până când își vor găsi echipe. De asemenea e neclară situația lui Pedro Henrique, jucător care nu s-a mai prezentat la echipă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  12 Iulie 2017, 16:30

Cu deviza aia, nu cred că vor obține vreodată vreun credit bancar!:))

cpt.ahab
cpt.ahab  •  12 Iulie 2017, 14:40

Succes, UTA! Succes, Adrian Mihalcea!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează