Articol de GSP - Publicat joi, 27 iulie 2017 09:29
Victoria Viitorului în fața ciprioților de la APOEL Nicosia din prima manșă a turului 3 preliminar din Liga Campionilor, scor 1-0, l-a impresionat pe selecționerul Christoph Daum, care a fost prezent la meci.
"Foarte bine organizat jocul Viitorului, foarte bună circulația balonului, ce mai, echipa lui Gheorghe Hagi a controlat meciul de la început și până la final. Poate că APOEL, dacă e să fim corecți, a avut o șansă de gol, dar Viitorul a gestionat foarte bine și a câștigat", a spus selecționerul.
Neamțul n-a evidențiat niciun jucător în mod special, deși execuția lui Ganea a fost una senzațională: "Avem foarte mulți jucători interesanți la Viitorul. Toți jucătorii care joacă atât de bine și la acest nivel european vor putea veni la națională. Este un excelent rezultat, mai ales dacă nu primești gol pe teren propriu în Europa.
Va fi dificil și în Cipru, dar Viitorul trebuie să gestioneze foarte bine și acolo. Oricum, jurnaliștii din Europa vor găsi iar cuvinte de laudă la adresa echipelor din România, mai ales dacă se vor califica".