SPORTURI  »  AUTO  »  FORMULA 1

Ce a însemnat victoria lui Hamilton: management de pneuri și cam atât!

Articol de - Publicat luni, 28 august 2017 09:40

Cursa de la Spa-Francorchamps a fost un duel între Hamilton și Vettel în care ambii piloți n-au forțat, fiind mai preocupați de uzura cauciucurilor. A câștigat britanicul, iar acum diferența dintre cei doi este de doar 7 puncte

Cursa a început cuminte, fără niciun incident, Hamilton, Vettel, Bottas, Raikkonen, Verstappen și Ricciardo păstrându-și pozițiile câștigate în calificări. Ordinea s-a stricat în turul 10, atunci când Verstappen a abandonat pentru că a pierdut puterea la sistemul de propulsie.

Tocmai la Spa-Francorchamps în fața conaționalilor săi! Kimi Raikkonen n-a frânat cât trebuia în momentul în care și-au făcut apariția steagurile galbene în urma abandonului lui Verstappen. Penalizare de 10 secunde cu stop-and-go, iar "Ice Man" s-a trezit pe locul 7.

Nimic notabil până în turul 30, atunci când Esteban Ocon și Sergio Perez, coechipieri la Force India și din cele văzute "prieteni" la cataramă, au oferit duelul Grand Prix-ul belgian. Cei doi s-au încins pe pistă, iar rezultatul a fost un acroșaj în urma căruia Ocon a rămas fără aripa față, iar Perez a pierdut un cauciuc. Normal, Safety Car, prilej pentru toată lumea să treacă pe la boxe.

Strategii diferite pentru Mercedes și Ferrari

Piloții Mercedes, Hamilton și Bottas, au mers pe pneurile soft, în timp ce Vettel, Ricciardo și Raikkonen au optat pentru ultrasoft. Decizie foarte bună pentru Ricciardo și Raikkonen, care au trecut pe rând de finlandezul Bottas. În schimb, Hamilton a știut să gestioneze situația și a mizat pe faptul că monopostul Mercedes e mai rapid decât cel Ferrari la vitezele de top. Vettel a încercat, însă n-a reușit să intre în plaja de sub o secundă diferență față de britanic, fapt care i-ar fi permis utilizarea DRS-ului.

Spa-Francorchamps, circuitul de casă

Cursele Grand Prix-ului Belgiei rămân astfel o specialitate Mercedes, ultimele trei ediții revenind piloților echipei germane: Hamilton, victorios în două rânduri (2015 și 2017), iar Rosberg, anul trecut.

Cifrele MP

  • 58 de succese a strâns Lewis Hamilton în Formula 1
  • 3 victorii are britanicul Lewis Hamilton la Spa-Francorchamps, cele din 2015 și 2017 fiind reușite cu Mercedes. Prima a fost obținută în 2010 cu McLaren
  • 95 de podiumuri a adunat Sebastian Vettel în carieră

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (2)
fangigi
fangigi  •  28 August 2017, 22:44
Postat de Catalin Mihai pe 28 August 2017, 18:56

N-a fost numai un management al pneurilor..Hamilton a rezistat atacurilor lansate de Vettel IN ULTIMA PARTE A CURSEI avand pneuri soft fata de Vettel care avea pneuri ultrasoft mai rapide

Bineinteles ca nu s-a rezumat victoria britanicului doar la cauciucuri! Doar un ageamiu poate spune asa ceva! A fost o cursa foarte tactica, plina de tensiune atat pe pista cat si la boxe! Vettel a pus presiune constant asteptand o eroare a adversarului! Hamilton insa a gestionat perfect avantajul, a trecut meritat primul linia de sosire, dupa care cei doi s-au ignorat reciproc, atitudine care promite un sfarsit de sezon aprins si spectaculos!

757708171010230
Catalin Mihai  •  28 August 2017, 18:56

N-a fost numai un management al pneurilor..Hamilton a rezistat atacurilor lansate de Vettel IN ULTIMA PARTE A CURSEI avand pneuri soft fata de Vettel care avea pneuri ultrasoft mai rapide

Vezi toate comentariile (2)
Comentează