FOTBAL  »  LIGA 3  »  CSA STEAUA

EXCLUSIV Probleme serioase pentru Prodan jr.? » Nu mai are voie să se antreneze

Prodan jr., în prim-plan
Prodan jr., în prim-plan

Articol de - Publicat marti, 29 august 2017 10:58

Răzvan (18 ani), transferat recent la CSA Steaua, fiul regretatului Didi Prodan, nu a primit avizul medical de la Institutul de Medicină Sportivă

Echipa Armatei a efectuat deja două stagii de pregătire montană și a disputat 9 amicale (7 victorii, o remiză și o înfrângere), însă unul dintre componenții lotului nu a participat deloc la aceste acțiuni. E vorba despre Răzvan Prodan. Nimeni altul decât fiul fostului internațional Daniel Prodan, decedat anul trecut, în noiembrie, în urma unui infarct!

Tensiune mărită

În perioada 17-19 iulie, toți jucătorii care compun lotul condus de Ion Ion și de Vasile Aelenei au efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă. Conform surselor GSP, singurul care a avut probleme la efectuarea testului de efort a fost Răzvan Prodan: "Cei de la Medicină Sportivă au trimis un document prin care anunțau că Răzvan trebuie să fie oprit de la efort, pentru 3 săptămâni, după care să repete testele fizice și analizele.

L-au găsit cu tensiunea mărită. S-ar putea să nu fi fost vorba decât de oboseala acumulată la pregătire, dar după cazul Ekeng și, mai ales, având în vedere condițiile în care a decedat tatăl său, au decis, preventiv, să nu riște nimic. Probabil, se gândesc să nu aibă ceva ereditar și vor să fie siguri dacă Răzvan își poate continua cariera".

Astfel că, după câteva săptămâni în care s-a pregătit împreună cu echipa, Prodan jr. a trecut la un program individual mai lejer, iar de 3 săptămâni nu mai face deloc mișcare. Vine la fiecare antrenament, dar stă pe bancă, nu face efort.

Acesta e motivul pentru care nu a fost în lot nici la ultimul meci al steliștilor, sâmbătă, în Ghencea, cu Unirea Izvoarele (Giurgiu), din Liga a 4-a, câștigat de roș-albaștri cu 9-0.

"Avem răbdare cu Răzvan Prodan. E un jucător foarte bun, un copil de excepție, extrem de pasionat și de dedicat carierei sale. Deocamdată așteptăm, să vedem cum vor ieși testele", au concluzionat aceleași surse.

Teste luate la Clinica din Vitan

Apropiați ai jucătorului, în perioada în care juca la Regal, spun că "din iarnă, Răzvan a acuzat niște probleme medicale. Toată lumea a pus asta pe seama decesului tatălui său, petrecut în noiembrie anul trecut. Dar el a luat viza medicală, chiar dacă testele nu s-au făcut mereu la Institutul de Medicină Sportivă, ci uneori la Clinica din Vitan. Fiindcă era junior republican, el făcea, ca și colegii lui, circuitul de efort, la fel ca și la Medicină Sportivă. Foști colegi spun că Răzvan le-ar fi mărturisit că "eu am avut mereu pulsul mărit la efort, dar acum e prima dată când nu mi se dă viza".

Respins de două ori?!

În acest interval, sursele GSP susțin că Răzvan ar mai fi făcut încă o dată testul de efort. Dar valorile analizelor au rămas tot mari, astfel că trebuie să le repete: "Nimeni nu se joacă cu sănătatea jucătorilor. De aceea au decis să respecte strict indicațiile de la Medicină Sportivă", spun, neoficial, apropiați ai grupării din Ghencea.

În același timp, Gazeta a încercat să contacteze conducerea INMS, pentru a afla care este situația jucătorului. Neoficial, am aflat că "în cazul lui Răzvan, i-au ieșit mai mari niște valori ale unor analize, printre care transaminazele. Acest efect poate fi pus și pe seama faptului că poate, înainte de teste, nu s-a odihnit prea bine. De aceea, am decis să îl oprim de la efort, dar numai pentru o săptămână. Dacă s-a mai întâmplat ceva între timp, noi nu știm. Nu a fost respins de două ori, la noi a fost doar o dată, în iulie, apoi n-a mai venit. Urmează să mai fie testat în următoarele zile". 

"E adevărat, sunt niște probleme, dar nu vreau să le discut public. Cei de la Medicină Sportivă mi-au spus că trebuie să repet testele. Până atunci, m-au oprit de la efort. Nu e nimic grav, am respectat ce mi-au spus medicii și sper să pot să revin la pregătire cât mai curând"
Răzvan Prodan, fundaș CSA Steaua

200 de lei, primă de victorie

Sâmbătă, după meciul amical cu Unirea Izvoarele, jucătorii Stelei și-au primit copiile de contracte. Toți au semnat pe doi ani, cu drept de prelungire automată pe încă două sezoane. Contractele sunt în jur de 1.500 de lei lunar, urmând ca, numai la victorie, elevii lui Ion Ion să mai primească o primă de câte 200 de lei. Steaua va debuta în Liga a 4-a, vineri, de la ora 17:00, în Ghencea, împotriva celor de la Venus.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (3)
balauru48
balauru48  •  29 August 2017, 14:20

Prodan nu a murit fiindca avea probleme cu inima, ci cu alcoolul!

valentinn10
valentinn10  •  29 August 2017, 12:47

E bine cu salariul, mai ales ca mancarea e asigurata...seara, un polonic de ciorba, chiar doua daca sunt soldatii sunt in permisie, loboda, stevie, un pic de morcov...vitamine si sa te tii fuga...

1401192300199411
Daniel Irimescu  •  29 August 2017, 11:25

Bai copil eu l-am iubit pe tatal tau chiar daca a jucat la steaua . Era un bun roman . nu intru in amanunte dar nu o sa-l uit toata viata mai ales ca avea si umor si ma facea sa ma simt pozitiv mereu . Ai grija de tine . Poti sa faci si altceva si sa ramai in apropierea fotbalului pe care il iubesti mereu ! Multa SANATATE !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează