Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 02 septembrie 2017 14:48
După ce Maxim i-a înjurat pe fani după golul reușit în prelungiri cu Armenia (n.r 1-0) și Cosmin Moți a fost la un pas de o bătaie cu altul, fundașul lui Ludogoreț a reacționat prin intermediul GSP. Și-a cerut scuze, deși nu vede normală nici atitudinea suporterului.
update 15:30
Ulterior, FRF a publicat un comunicat prin care ambii fotbaliști și-au cerut scuze suporterilor pentru comportamentul avut la meciul cu Armenia.
Maxim a afirmat că injuriile erau adresate unei singure persoane din tribune, care l-a înjurat încă de când era la încălzire, în timp ce Moți susține că a răspuns cu aceeași monedă unui spectator care l-a înjurat pentru trecutul dinamovist (vezi AICI comunicatul FRF).
Știrea inițială:
"Îmi cer scuze pentru ieșirea de la finalul meciului cu Armenia. Îmi pare rău pentru gestul respectiv. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să am o astfel de reacție. De obicei întorceam capul și îmi vedeam de treabă.
Acum însă individul respectiv a înjurat 10-15 minute în continuu, de tot ce-i venea la gură, iar la finalul fiecărei înjurături folosea expresia «de dinamovist». Omul respectiv n-avea nici o treabă cu echipa națională.
Era mai preocupat să jignească calitatea de fost dinamovist. Repet, îmi pare rău de ieșirea pe care am avut-o, pentru care îmi cer încă o dată scuze. Și vreau să transmit toată aprecierea mea pentru suporterii echipei naționale", a zis Moți pentru GSP.RO.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat