Articol de Ionel Luţan - Publicat joi, 21 septembrie 2017 16:17
Antrenorul Petrolului, Octavian Grigore, îl laudă pe Cosmin Contra după ce a devenit selecționerul naționalei României. Se bucură de faptul că va debuta chiar pe "Ilie Oană", stadion pe care a obținut succese notabile.
"La vârsta la care alții se apucă de antrenorat Contra a devenit selecționerul echipei naționale a României. Mă bucur pentru el și îi urez succes în noua calitate. Va debuta ca antrenor al echipei naționale tocmai la Ploiești, pe stadionul Ilie Oană, unde este apreciat și iubit.
Contra a rămas în istoria Petrolului pentru că a condus echipa ploieșteană către performanță", a punctat, astăzi, Octavian Grigore, antrenorul Petrolului.
Cu noul antrenor al echipei naționale pe banca tehnică, Petrolul a câștigat Cupa României, în 2013, după un succes la limită, 1-0, cu CFR Cluj, prin reușita semnată de Jeremy Bokila.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat