Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 septembrie 2017 17:29
Contorizând momentele în care FCSB a fost victima greșelilor de arbitraj în acest sezon, Gigi Becali a adus aminte de un gol al lui Golofca, anulat eronat în meciul cu Astra (1-1), stârnind o reacție din partea lui Edi Iordănescu.
Tehnicianul giurgiuvenilor susține că faza golului anulat al lui Cătălin Golofca a fost la limită, spre deosebire de alte erori clare de arbitraj, care au dezavantajat Astra
"Văd că patronul lor a avut o opinie, eu o respect, însă ni se face o nedreptate și nu este prima dată când se aduce în prim-plan jocul respectiv. Mă refer aici la golul lui Golofca, care a fost anulat.
Dacă te uiți de zece ori la fază se vede că este la limita limitelor, nu puteam să spunem că a plecat cu un metru din spate și a fost anulat golul. Ei omit un lucru, la 1-0 pentru Astra, noi am avut un penalty clar. Pleașcă a făcut un henț clar, însă inițial s-a dat un fault inexistent. Dacă se dă henț, e penalty și probabil 2-0, și discutăm altfel.
În urma unui cot în față a lui Gnohere la Bejan, Ioniță ia cartonaș roșu, Gnohere nu vede niciun cartonaș. Rămânem noi în 10 oameni în loc să rămână Steaua. Golul lor egalizator vine dintr-un aut care a fost al Astrei, dar care s-a dat greșit pentru Steaua. Să nu vindem iluzii care nu sunt conforme cu realitatea. E ușor așa să arăți cu degetul", a spus tehnicianul Astrei la TV Digi Sport.
"Noi trebuia să mai avem două puncte, a dat gol Golofca cu Astra" Gigi Becali
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”