Articol de GSP - Publicat marti, 03 octombrie 2017 19:07
CFR Cluj a oficializat transferul chinezului Lu Yuefeng (21 de ani) și a ajuns la 20 de jucători aduși de la venirea lui Dan Petrescu în Ardeal.
Fundașul e primul chinez care va juca în Liga 1, însă pentru început acesta va evolua pentru echipa secundă a lui CFR Cluj.
"Sunt fericit să fiu primul jucător chinez din România şi să mă alătur clubului. O să-mi iau un profesor de limba română, ca să învăţ. Ştiu că este un foarte bun antrenor, Dan Petrescu. E foarte faimos în China, unde a câştigat Cupa (n.r. cu Jiangsu). Îl ştiu pe Hagi, pe Dan Petrescu.
Este unul dintre cele mai bune cluburi din lume, care a câştigat campionate în România şi a jucat în Champions League, la Roma. Singurul cuvânt pe care îl ştiu în română este mulțumesc", a spus Lu Yuefeng, conform site-ului oficial al lui CFR.
Chinezul a jucat de-a lungul carierei pentru ZJ Yiteng și HRB Yiteng, iar la CFR Cluj a ajuns din postura de jucător liber de contract.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”