Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 06 octombrie 2017 12:12
UPDATE 15:25 / GSP.ro a primit răspunsul FRF în acest caz:
Federația Română de Fotbal a înțeles să își execute de bunăvoie obligațiile și, implicit, consideră că nu mai are debite neachitate față de domnul Paraschiv.
FRF nu are niciun cont blocat pe speța Paraschiv. Cererea domniei sale de executare silită este în stadiul efectuării unei expertize. FRF a pus la dispoziția expertului toate documentele solicitate.
Federația așteaptă concluziile acelei expertize, urmând să folosească toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție pentru a contesta executarea silită în situația în care se va ajunge la poprire.
Departamentul Juridic al Federației Române de Fotbal
Știrea inițială:
FRF intră într-un vârtej incredibil din cauza neachitării unor sume restante către foști angajați, care au câștigat litigiul de muncă împotriva federației, cu obligativitatea repunerii pe post.
Este vorba, deocamdată, de Marcel Paraschiv, fost referent la departamentul organizare/protocol, care a fost pus pe liber de "administrația Burleanu". A trebuit să fie însă reprimit în instituție după ce instanța i-a dat dreptate, cu o decizie definitivă, pronunțată în februarie 2017.
Omul lucrează însă în condiții primitive asigurate de FRF după revenirea în instituție: are la dispoziție doar un birou și un scaun, fără calculator, fără telefon, zero atribuții, distribuit într-o cameră din clădirea mică a federației, separat de grosul instituției.
Acum, FRF ajunge în postura de a i se bloca toate conturile printr-o procedură de executare silită în "dosarul Paraschiv"! Explică avocata bărbatului, Gabriela Popescu: "Federația i-a achitat în noiembrie 2016 o tranșă în valoare de 75.507 lei, a mai făcut o plată de 2.806 lei în octombrie 2017, dar considerăm că federația mai are o restanță de circa 67.000 de lei către Marcel Paraschiv. Am efectuat o expertiză extrajudiciară, bazându-ne pe puținele documente puse la dispoziție de FRF, iar concluzia e că federația continuă să aibă datorii față de Paraschiv".
Ar fi vorba despre majorări și indexări de salarii, prime neonorate, inclusiv cea pentru calificarea României la Euro 2016, precum și alte beneficii interne, de care ar fi trebuit să se bucure în calitate de angajat FRF. Gabriela Popescu vine cu completări: "Am încercat în repetate rânduri să ajungem la o soluție amiabilă cu federația, dar, din păcate, nu a fost posibil. Refuză să ne prezinte și documentația completă, în baza căreia se face calculul restanțelor față de Paraschiv. Inclusiv executorul judecătoresc a căutat să găsească variante amiabile. Nu s-a putut".
Contul Federației de la Bancpost a fost deja blocat.
E motivul pentru care s-a trecut la etapa radicală între părți: solicitare de poprire pe conturi, adică blocarea finanțelor federale, astfel încât, din sumele pe care FRF le are de încasat de la parteneri, să fie achitate prioritar și obligatoriu restanțele către Paraschiv!
În plus, Gabriela Popescu anunță că a formulat plângere la Parchet împotriva președintelui Răzvan Burleanu și a membrilor Comitetului Executiv pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești: "Dosarul este în instrumentare la secția 9 de Poliție, unde Marcel Paraschiv a fost deja audiat. Din câte am înțeles, mai sunt și alți foști angajați FRF, care au câștigat în instanță și au formulat acum plângeri similare".