INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

Impresarul lui Mircea Lucescu a făcut anunțul » Ce se va întâmpla cu antrenorul român

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat vineri, 13 octombrie 2017 18:49

Mircea Lucescu, în vârstă de 72 de ani, va rămâne la cârma naţionalei Turciei, în ciuda faptului că a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2018, a confirmat impresarul antrenorului, Arcadie Zaporojanu, în presa din Rusia.

"Da, Federaţia Turcă de Fotbal a confirmat deja oficial că va continua colaborarea cu Mircea Lucescu", a declarat Zaporojanu, potrivit sportsdaily.ru

Această veste vine la doar câteva zile după ce Federaţia Turcă a emis un comunicat prin care infirma posibilitatea despărţirii de selecţionerul român: "Dorim să comunicăm faptul că zvonurile din presă nu reflectă realitatea și negăm public veridicitatea acestora", anunţaseră oficialii turci.

"Il Luce" a semnat cu naţionala Semilunei în luna august a acestui an şi a condus-o în patru partide din cadrul grupei de calificare la Campionatul Mondial de anul viitor.

Acesta a obţinut o victorie, contra Croaţiei, scor 1-0, două înfrângeri, contra Ucrainei şi a Islandei, scor 0-2, respectiv 0-3, şi o remiză, contra Finlandei, rezultat 2-2. Turcia a încheiat grupa I pe poziţia a patra, cu 15 puncte acumulate în cele 10 jocuri.

Contractul lui Lucescu cu turcii expiră în vara anului 2019, existând posibilitatea prelungirii cu incă un an.

sursa: sportsdaily.ru

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (8)
valeri_gazaev100
valeri_gazaev100  •  13 Octombrie 2017, 20:38

Lucescu stie ca fc fcsb nu e steaua. Voi v-ati dat seama ?

puigdemont.
puigdemont.  •  13 Octombrie 2017, 20:22

Mircea Lucescu este un marxist de moda veche si un simbol mondial al frustrarii! E de mirare ca nu are (inca) statuie la Donetk!

dinamo_fan
dinamo_fan  •  13 Octombrie 2017, 20:01

Nu Lucescu a ratat calificarea la mondial. doar nu a fost capabil sa faca o minune cu o echipa care era a 4-a in grupa inainte sa o preia el. Apoi la primul meci a fost furat ca in condru in ucraina si sansele mai erau doar matematice.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează