Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 21 octombrie 2017 13:10
Vasile Miriuță a anunțat care sunt planurile sale pentru viitorul apropiat la Dinamo. Tehnicianul "câinilor" a discutat înaintea meciului cu FC Botoșani de luni despre ce șanse mai are echipa sa la play-off, la titlu și ce și-ar dori el pentru finalul anului.
- Domnule Miriuță, ce șanse sunt, în procente, ca Dinamo să prindă play-off-ul?
- Suntem acolo. Și vrem să rămânem acolo! Șanse? Puține, multe, eu am încredere în grupul care e acum și nici nu ne gândim la altceva decât să rămânem în play-off.
- Dar șanse la titlu, acum?
- La ora actuală? Niciuna! Eu sunt un tip realist, nu vreau să bag în ele pentru suporteri. Momentan, nici n-avem voie să vorbim despre câștigarea campionatului.
- Ar fi tragic ca Dinamo să nu prindă play-off-ul?
- Tragedie! Nici nu mă gândesc la așa ceva, nici prin cap nu-mi trece.
- Cât de importante sunt următoarele două partide de campionat, cu Botoșani în deplasare și cu Viitorul acasă, în economia finalului de 2017?
- Foarte-foarte importante, în special cel cu Botoșaniul, de care ne despart 4 puncte. Doamne, ferește, uite că bat în lemn, să pierdem! Sunt două "finale" și dacă trecem cu bine de ambele vom fi foarte bine.
"Să fim în primele 6 de Crăciun, la o distanță măricică de locul 7. Echipele din top 3, CFR, Steaua și Craiova, sunt peste noi în acest moment" Vasiel Miriuță, antrenor Dinamo
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!