Articol de GSP - Publicat marti, 24 octombrie 2017 18:34
Antwerp, echipa lui Ladislau Boloni, a pierdut pe terenul lui Bruges, scor 0-1, însă echipa antrenorului român rămâne în top, iar tehnicianul primește laude importante.
Marc Degryse, fostul mare fotbalist belgian ( Bruges, Anderlecht, PSV, Gent), se alătură celor care l-au ridicat în slăvi pe Boloni.
"Duminică, la Bruges, oamenii lui Ladislau Boloni, au demonstrat din nou de ce sunt în stare, au arătat armele ce trebuie să le permită să aibă parte de un sezon liniştit. Această echipă a lui Antwerp are o atitudine agresivă din minutul 1 până în minutul 95.
Niciun cadou oferit adversarilor, un angajament fizic permanent. Boloni şi-a transformat jucătorii în maşini. Antwerp ar fi putut chiar să plece neînvinsă de la Bruges, ar fi trebuit ca jucătorii să creadă ceva mai mult în şansele lor.
Uneori au jucat prea mult ca nişte outsideri, care acceptă că sunt nişte victime, ca şi cum s-ar fi împăcat cu gândul că oricum e imposibil să câştige vreun punct acolo", a scris Degryse, citat de Agerpres.
Antwerp e pe locul 4 în Belgia, cu 18 puncte după 11 etape. Lider e Bruges, cu 30 de puncte, urmată de Charleroi la 8 lungimi în spate și St. Truiden cu 20 de puncte.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat