Articol de GSP - Publicat sambata, 09 februarie 2008 00:00
Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a declarat sâmbătă, că partida contra lui CFR Cluj nu reprezintă finala campionatului, catalogând acest meci drept "unul important", dar nicidecum capital în stabilirea câştigătoarei titlului.
"Dacă ar fi finala campionatului cu CFR Cluj, atunci nu am juca decât două meciuri. Este un meci important şi pentru noi, şi pentru Dinamo, şi pentru Rapid pentru că se pot apropia de lider", a declarat Valeriu Argăseală.
Oficialul stelist adăugat că nu se teme de faptul că echipa lui Lăcătuş nu va mai reuşi să câştige şi în campionat, aşa cum a făcut-o în partidele de verificare: " Steaua a bătut tot în amicale şi nu trebuie să ne temem că dacă am câştigat tot în pregătiri nu vom mai câştiga şi în campionat. Când te gândeşti numai la victorii, ai aceeaşi mentalitate peste tot".
Preşedintele roş-albaştrilor a mai spus că numărul tot mai mare de jucători străini din primul eşalon al fotbalului românesc poate fi un câştig pentru Liga I: "Unii spun că aducerea de fotbalişti străini n-ar fi benefică, alţii, din contră, pentru că şi jucătorii români sunt obligaţi să crească pentru a se ridica la nivelul lor. Eu sunt de părere că prin venirea străinilor au de câştigat echipele şi fotbalul românesc".
Argăseală nu a uitat nici de atacantul Habib Habibou, despre care a spus: "Habibou se simte foarte bine. El e încă un copil, are 20 de ani. Personal, cred că această accidentare l-a marcat şi i-a schimbat modul de a vedea fotbalul. Mi-a spus că vede fotbalul şi ca pe o sursă de pericol şi de aceea trebuie să se pregătească pentru a face faţă".
Altfel, Valeriu Argăseală a participat sâmbătă, alături de antrenorul Marius Lăcătuş şi de vicepreşedintele Iulian Ghiorghişor, la o festivitate în cadrul căreia au premiat câştigătorii tombolei "Stele de Crăciun", eveniment ce a fost organizat de clubul din Ghencea cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro