Prezentarea lotului "Samurai 2020" » Denisa Tâlvescu: tânără și exuberantă

Denisa Tâlvescu e o olteancă brunetă din Tg. Jiu, orașul lui Brâncuși, care a început canotajul la 14 ani. Nu știa ce presupune acest sport. A fost încântată de gândul că o să meargă pe apă, o să fie soare, o să-și facă noi prietene.

Selectată de antrenoarea Mariana Maliș, Denisa a ajuns la Orșova, orașul dunărean unde avea să stea patru ani. Un oraș care i-a rămas în suflet pentru totdeauna.

În 2014 a ajuns la baza olimpică de la Snagov. Era una dintre promisiunile României la canotaj și nu a înșelat așteptările. Asta pentru că, în vara anului 2014, la Nanjing (China) devenise campioană olimpică de tineret în proba de doi rame, alături de o altă olteancă, prietena ei bună, Cristina Popescu din Rovinari.

"Canotajul a fost ceva nou pentru mine. Am vrut să încerc altceva. Recunosc, am vrut să și renunț, pentru că de multe ori ai așteptări prea mari și vrei ca totul să se întâmple dintr-o dată. Peste noapte vrei să câștigi medalii, să ajungi la lotul național, dar până acolo trebuie multă muncă și sudoare", spune Denisa.

E de trei ori campioană europeană și vicecampioană mondială, la junioare, dar canotajul cu adevărat a început pentru ea de când a trecut la senioare.

"Era să vomit pe podium!"

Și prima cursă, într-un concurs oficial, e una care nu se uită. Se întâmpla în 2015, la Europenele de la Poznan (Polonia).

"Am terminat pe trei, am luat bronzul. Nu era lumea mulțumită, dar eu după cursă nu mai puteam. Mi-era rău. Era să vomit pe podium! Imediat cum s-a terminat festivitatea, era să-l dobor pe un nene cu camera de filmat în graba mea de a mă ascunde după un tufiș să merg să dau la «boboci»", își aduce aminte gorjeanca.

La Jocurile Olimpice de la Rio 2016 nu a prins un loc de "titulară". A fost doar rezervă. Dar la 20 de ani a simțit că a luat pe Dumnezeu de picior. "Am fost fericită că am ajuns la Rio, chiar și în postura de rezervă. M-am gândit că sunt tânără, abia împlinisem 20 de ani. Mai aveam multe ediții în față. Dar am văzut cum e să fii la Olimpiadă, atmosfera Satului Olimpic, am văzut Brazilia. Ceva ce nu poți să faci la 20 de ani ca un om obișnuit", recunoaște Denisa.

Și a trăit cele mai mari emoții din viața ei pe marginea pistei de la Lagoa Rodrigo de Freitas. "Am crezut că îmbătrânesc uitându-mă la acel panou, din tribune, la cursa fetelor. Din barcă nu simți emoții, acolo ești concentrat pe ce ai de făcut. Dar pe mal e groaznic. La final însă, am fost, cred, mai fericită decât erau fetele din barcă. Pentru că ele, săracele, erau epuizate fizic!", povestește Denisa Tâlvescu.

Anul în care nu au pierdut nicio cursă

După 2016, când trei dintre fetele de la Rio (Roxana Cogianu, Andreea Boghian și Ioana Crăciun) au spus "stop" canotajului, Denisa a sărit direct în barcă. Prinsese un loc de titular! Și a profitat de această șansă. A demonstrat că merită să fie acolo.

"Sunt bucuroasă că în 2017 nu am pierdut nici o cursă. Toate cele în care am luat startul le-am câștigat. Fie că au fost în serii sau în finală!", spune mândră olteanca.

Cursa vieții sale a fost însă cea mondială de la Sarasota. Era debutantă la un Campionat Mondial de senioare, dar nu mai avea loc de emoții.

"Am dat totul. Am tras toate la aceeași barcă! A fost o cursă spectacol. Toată lumea a stat cu sufletul la gură până la final, să vadă ce se întâmplă. Am fost foarte fericită, pe podium, că am reușit să le batem pe americance. Am văzut cum, la festivitatea de închidere, suporterii americani își iau steagurile de pe garduri și pleacă. Favoritele lor terminaseră pe 4!", povestește Denisa.

Din cursă își aduce aminte doar încurajările cârmăciței Dana Druncea: "Haideți, fetelor! Pentru visele voastre! Sunteți la aur, urcă Noua Zeelandă. Acum, mai tare!". Și au tras tare până la final.

Cum a ajuns la "business"

Denisa Tâlvescu a început anul pe locul 4 în barcă. E dreptace și dreptacele stau pe locurile pare: 2, 4, 6, 8. La Mondiale a ajuns însă pe 6, așa a hotărât antrenorul Mircea Roman. "Noi, fetele, glumim. Spunem că am avansat, că am ajuns la business". Explică și de ce.

"Fiecare loc e important în barcă, dar când e vorba de poze, la fotografii, cele mai bine care se văd în barcă sunt cele din față, de pe locurile 6, 7, 8, lângă cârmaci. La mijlocul bărcii, pozițiile 4 și 5 nu se văd niciodată prea bine, fie că barca e fotografiată din spate sau din față".

"Vreau la mama, acasă!"

După cursa de la Sarasota, Denisa nu a simțit aproape deloc oboseala. Pe podium am simțit puțin că mă lasă picioarele, dar m-am ținut tare. Euforia, adrenalina m-au ajutat", spune sportiva. Oboseala de obicei se resimte după trei-patru zile.

"Abia aștept să ajung la mama acasă. Parcă văd că mă duc și dorm trei zile non-stop. Și o să vină mama să mă cheme la masă și eu să-i spun "mai lasă-mă puțin, mămico, o să vin!", mărturisea ea la câteva zile după revenirea din SUA.

Abia aștepta să-și întâlnească și sora, pe Anca, mai mare decât ea cu șase ani și jumătate, care este programator pe calculator.

"Noi suntem Ying și Yang. Eu neagră, ea albă, eu brunetă, ea blondă, eu înaltă, ea scundă. Dar ne înțelegem minunat", mărturisește Denisa. Mezina familiei are de acum multe de povestit. Acum e campioană mondială! Și visează la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

"Noi canotorii, ne calculăm viața după programul nostru. Începem sezonul în noiembrie și-l terminăm în noiembrie. 11 luni pe an le petrecem, de obicei, în cantonament"

"Experiența de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, chiar dacă am fost doar rezervă, rămâne una extraordinară. A fost o lună de miere în canotaj pentru mine!"

"După cursă nu simți oboseala, mai ales dacă ai câștigat. Abia după trei-patru zile simți cu adevărat că nu mai vrei să te dai jos din pat, că vrei să dormi două zile neîntrerupt"
Denisa Tâlvescu

COSR a lansat " Samurai 2020", programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a 32-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice - Tokyo 2020.

AICI puteți citi toate celelalte prezentări ale sportivilor din programul Samurai 2020