INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INEDIT

EXCLUSIV Fotbalistul anului din Moldova are doar 18 ani: "Îmi place Steaua" » E golgeterul campionatului și așteaptă un transfer uriaș

Articol de - Publicat luni, 04 decembrie 2017 10:27

Atacantul Vitalie Damașcan are doar 18 ani și joacă la Sheriff Tiraspol, însă deja a fost desemnat fotbalistul anului în Republica Moldova!

Golgeterul primei ligi din Republica Moldova, cu 13 reușite, a crescut la școala de fotbal a Zimbrului Chișinău și a ajuns în martie anul acesta la Sheriff. Vitalie a acceptat să ofere un interviu, în exclusivitate pentru GSP.ro, după ce a fost desemnat cel mai bun fotbalist al vecinilor noștri de peste Prut.

- Vitalie, cum ai primit vestea că ai fost declarat cel mai bun jucător din Republica Moldova la doar 18 ani?
- Am primit vestea foarte calm pentru că eu conștientizez faptul că în fotbalul mare încă nu am obținut nimic și am încă mult de muncit pentru a deveni un jucător de fotbal în adevăratul sens al cuvântului!

- Ai fost crescut la Zimbru. Cum ai ajuns de acolo la Sheriff Tiraspol?
- La Zimbru am început, dar Sheriff Tiraspol m-a urmărit în ultima perioadă și așa am ajuns aici.

- Ce obiective ai cu Sheriff?
- De curând am devenit campion cu Sheriff și acum urmează să depunem mult efort pentru calificarea în primăvara europeană. Suntem lideri în grupa de Europa League, dar vrem să mergem mai departe.

"Îmi plac Steaua și Viitorul"

- Fotbalul românesc îl urmărești? Ai vreo echipă care îți place de aici?
- Mă uit la meciurile din România, nu pot să spun că am o echipă favorită, dar multe echipe din Liga 1 arată un fotbal spectaculos! Pot spune că-mi plac Steaua și Viitorul pentru că oferă multă încredere tinerilor.

- În ultima vreme s-a vorbit despre tine și în România. Te-ar tenta un transfer la o echipă din Liga 1?
- Sunt onorat că într-o țară așa frumoasă și într-un campionat așa puternic se discută despre mine, dar în acest moment nu pot comenta despre un eventual transfer! Eu sunt jucătorul clubului Sheriff și negocierile cu o altă echipă nu sunt în competența mea. Aceste lucruri sunt decise de club împreună cu agentul meu.

- Unde ți-ai dori să joci pe viitor? Care e visul tău?
- Evident că visul meu este să ajung să joc într-o echipă de top din Europa.

- Pe când te vedem și la naționala Moldovei?
- Chemarea mea la națională iarăși nu intră în competența mea, nu eu decid când, dar pot să vă spun că voi face tot posibilul să ajung cât mai curând.

Presa din Republica Moldova scria în urmă cu patru luni că Vitalie e dorit de cluburi importante din Serie A și Serie B, printre care Palermo.

"Vitalie Damașcan, în acest moment, are 3 oferte din Seria A și două din Seria B din Italia și mai multe oferte din alte țări. Din Seria A este o echipa din top 10, din alte campionate sunt la fel echipe foarte cunoscute, foarte bine văzute" Leonid Istrati, impresarul lui Vitalie, pe 31 august 2017

Sheriff Tiraspol e lider în Grupa F din Europa League, cu 9 puncte după 5 etape, fiind urmată de Lokomotiv Moscova, FC Copenhaga și Zlin.

350.000 €e cota lui Vitalie, conform transfermarkt.de

2 trofee a câștigat Vitalie cu Sheriff: titlul și Cupa Republicii Moldova

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
ray51
ray51  •  05 Decembrie 2017, 09:44

Baiatul asta are o problema cu transferul in vest. Dupa cum spunea impresarul lui, are oferte si '...din alte campionate...la echipe foarte bine vazute'.

mvradulescu
mvradulescu  •  04 Decembrie 2017, 16:39
Postat de blatistu49 pe 04 Decembrie 2017, 10:53

saracu nu stie ca STEAUA in Liga a4 a

Păi ... probabil, nu-i poartă nimeni sâmbetele, ca să-l accidenteze atât de urât încât să cadă în cap ...

434943070015910
Servinston Patrunjel  •  04 Decembrie 2017, 13:29

La separatistii sherif de tiraspol e rezerva.Sanse sa devina titular sunt cam putzine.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează