Articol de GSP - Publicat sambata, 23 decembrie 2017 21:12
FCSB a anunțat în această seară, prin intermediul paginii oficiale de facebook, programul celor două stagii de pregătire pe care le va efectua în iarnă.
Mai întâi, steliștii vor merge în Turcia, la Belek, unde vor sta între 8 și 18 ianuarie. În Turcia, roș-albaștrii vor disputa o partidă de verificare împotriva Olimpiei Donețk, pe 18 ianuarie, de la ora 15:00.
După doar 3 zile de pauză, steliștii vor pleca pe 21 ianuarie în cel de-al doilea cantonament, în Spania, la Costa del Sol. Programul partidelor de verificare din Spania urmează să fie anunțat ulterior.