SPORTURI  »  TENIS  »  WTA SHENZHEN

Irina Begu, prima jucătoare română calificată în turul al doilea la Shenzhen » Debut cu victorie și pentru Halep

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 decembrie 2017 10:43

Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale probei de simplu de la Shenzhen, după ce a trecut în primul tur de chinezoaica Fangzhou Liu, scor 6-1, 6-2. În proba de dublu, Begu și Halep le-au învins în primul meci pe chinezoaicele Liang Chen și Xin-Yun Han, scor 5-7, 6-2, 11-9.

 La simplu, Begu, ocupanta locului 43 în clasamentul mondial, a avut nevoie de numai o oră și 10 minute pentru a-și învinge adversara, intrată pe tabloul principal datorită unui wildcard.

În turul următor, Irina Begu o va întâlni pe învingătoarea din meciul Stefanie Voegele (144 WTA) - Ekaterina Alexandrova (96 WTA). Irina Begu se află pe aceeași jumătate de tablou cu Simona Halep, pe care ar putea să o întâlnească în semifinalele competiției.

După încheierea meciului de simplu, Begu a făcut pereche cu Halep în proba de dublu, unde cele două au obținut calificarea în turul secund grație victoriei obținute în fața lui Liang Chen și Xin-Yun Han.

În sferturile de finală, Irina și Simona pot juca împotriva altor două românce, dacă Irina Bara și Mihaela Buzărnescu vor trece în primul meci de favoritele cu numărul patru, Natela Dzalamidze (Rusia) și Xenia Knoll (Elveția).

La simplu, Simona Halep o va întâlni în primul tur pe Nicole Gibbs (110 WTA) luni, după ora 06:30.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
485809194904413
Costel Tudor  •  31 Decembrie 2017, 11:47

Bai *** , inainte sa postati un text , cititi- l de zece ori , evtati astfel aparitia greselilor de GAGA !!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează