Articol de Alexandru Stănilă - Publicat duminica, 07 ianuarie 2018 16:29
Chris Neal, goalkeeper-ul lui Fleetwood Town, şi-a asigurat pizza pe anul 2018, după ce a câştigat un pariu cu sponsorul echipei.
Mai exact, sponsorul Papa John's i-a promis portarului de 32 de ani al formaţiei din liga a treia engleză, că, dacă îşi va menţine poarta intactă în duelul cu Leicester, din Cupa Angliei, acesta va primi pizza pentru întreg restul anului. Mai mult decât atât, pentru fiecare 7 minute şi jumătate fără gol primit, englezul avea asigurată pizza pe o lună.
Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0, urmând ca meciul din turul 3 al FA Cup să se rejoace pe terenul campioanei Angliei din sezonul 2015/2016. Astfel, Neal şi-a asigurat bonusul, la capătul unei partide în care Leicester nu a expediat niciun şut pe spaţiul porţii sale.
"Aşteptăm cu nerăbdare provocarea organizării unui meci contra unei formaţii din Premier League, aici, pe Highbury. Va fi un moment deosebit pentru fanii noştri şi sper că îmi voi face treaba cât mai bine şi să nu primesc gol, câştingând astfel şi nişte pizza. Aş putea chiar împărţi o felie cu unul dintre atacanţii noştri, dacă vor reuşi să înscrie.", declara goalkeeper-ul Neal, înainte de partida cu formaţia din primul eşalon.
"Leicester este pe 8 în Premier League, este o echipă puternică, dar am meritat cu prisosinţă remiza şi puteam chiar câştiga. Tinerii noştri jucători au arătat multă calitate şi o bună gestionare a jocului.", a declarat manager-ul lui Fleetwood Town, Uwe Rosler, la finalul jocului cu Leicester.

Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul