FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

L-a chemat de la pensie! Miriuță a adus la Dinamo un jucător care nu a mai evoluat de 7 luni

Articol de - Publicat marti, 09 ianuarie 2018 15:59

Aitor Monroy se pregătește cu Dinamo, deși n-a mai jucat fotbal de 7 luni. Dacă va confirma, va fi păstrat de Vasile Miriuță, cu care a mai colaborat la Ceahlăul și CFR Cluj.

Dinamoviștii s-au reunit ieri la Săftica pentru prima ședință de pregătire din 2018, dar și pentru prima surpriză. Printre Filip, Hanca sau Salomao s-a fofilat și mijlocașul central Aitor Monroy.

Liber de contract din mai anul trecut, fotbalistul de 30 de ani a fost adus în probe de Vasile Miriuță, cu care a mai colaborat la Ceahlăul și la CFR Cluj. Tehnicianul dinamovist n-a vrut să riște și îl va ține pe spaniol o perioadă mai lungă în teste pentru a vedea dacă acesta se mai poate ridica la un nivel decent.

Ultimul club la care Monroy a fost legitimat este Maccabi Petah Tikva, în primă divizie din Israel. Ultimul meci jucat a fost împotriva lui Maccabi Tel Aviv, pe 14 mai 2017, când a bifat 22 de minute. De atunci, pauză totală! 

"Vom vedea azi-mâine ce noutăţi avem. E greu de adus jucători iarna, cei foarte buni sunt sub contract. Dacă se rezolvă două transferuri pe care le doresc, sunt foarte mulţumit. Mai am nevoie de doi mijlocaşi" Vasile Miriuță, antrenor Dinamo

52 de meciuria jucat Monroy pentru Maccabi Petah Tikva în două sezoane

1 gol și 5 assist-uri în 87 de meciuri a reușit Monroy în Liga 1, all-time

Lotul prezent ieri la reunire

Portari: Brănescu, Muțiu, Eșanu
Fundași: St. Filip, Nica, Nedelcearu, Katsikas, Romera, Corbu, M. Popescu, Vl. Olteanu, Dudea, R. Grigore, Marici, Oliva
Mijlocași: Hanca, Salomao, Nascimento, Fl. Vasile, L. Gheorghe, I. Șerban, I. Gheorghe, Longher, M. Vlad, Monroy
Atacanți: Nemec, Bokila, Rivaldinho, D. Popa, R. Moldoveanu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (24)
mosvasile
mosvasile  •  09 Ianuarie 2018, 21:19

Si clapaugul ala duplicitar-care zice ca e antrenor- il da afara pe Rivaldinho! Traznii-ar Dumnezeu, pe "specialistii"aia de la Rin Hotel!

255601551624794
Mircea Raicu  •  09 Ianuarie 2018, 21:00

Iñ sfârșit o mișcare inteligentă a staffului dinamovist... Probabil e mâna Corbului ( *** ??? )

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

conasu_boeru
conasu_boeru  •  09 Ianuarie 2018, 19:00
Postat de mmvv80 pe 09 Ianuarie 2018, 18:50

aiiiiii ce foame e la dinamo daca au ajuns sa reinvie fotbalisti doar ca sa nu plateasca nimic pe transferuri. viitor luminos NU se arata la clubu ala. Cu toate ca in trecut Negoita am mai platit ceva pe transferuri de data asta se pare ca nu vrea. poate e legat de procesul in care e acuzat de bancruta frauduloasa(etc) in insolventa si care poate duce la falimentul clubului. se pare ca-i e frica tare

La alții se cheltuie sume mari de bani și.... ”mor” fotbaliști, se dau accidentați etc !

Vezi toate comentariile (24)
Comentează
Close