Articol de GSP - Publicat marti, 23 ianuarie 2018 09:07
Ronaldo Nazario (41 de ani) a dezvăluit într-un interviu acordat celor de la Folha de Sao Paolo că plănuiește să devină patron de club.
Ronaldo, retras din activitate în 2011, nu vrea să stea departe de fotbal. Întrebat despre o posibilă candidatură la șefia Federației Braziliene de Fotbal, fostul Balon de Aur s-a dat de gol.
"Ar fi o mare onoare pentru mine, dar înainte de asta aș vrea să experimentez altceva. Să conduc un club important de fotbal. Mă gândesc să cumpăr un club în divizia secundă din Anglia sau Spania. Vreau să fac ceva ieșit din comun. Cred că sunt pregătit pentru această provocare".
Ronaldo a povestit și un episod amuzant: "Când eram în activitate ascundeam berile în diverse recipiente. Acum nu trebuie să mai fac asta".
62 de goluria marcat Ronaldo în cele 98 de meciuri disputate în tricoul naționalei Braziliei