Articol de GSP - Publicat joi, 25 ianuarie 2018 12:00
Fostul mare jucător Mats Wilander o vede pe Caroline Wozniacki favorită în duelul cu Simona Halep din finala turneului de la Australian Open, care va avea loc sâmbătă, de la ora 10:30.
În opinia specialistului suedez, accidentarea la gleznă a Simonei Halep, dar şi serviciul lui Wozniacki vor face diferenţa în finala de la Melbourne.
"Wozniacki e uşor favorită pentru că Simona a avut acele probleme cu glezna. Daneza serveşte şi puţin mai bine. Aşa că pentru mine Wozniacki porneşte favorită", a declarat Mats Wilander, la Eurosport.
Finala dintre Simona Halep şi Caroline Wozniacki va avea loc sâmbătă, de la ora 10:00, la Eurosport. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro şi în direct la Eurosport.