FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

El ar putea fi cheia întoarcerii lui Cristi Borcea! Ce spune fostul patron al lui Dinamo

Patrick Borcea în centru
Patrick Borcea în centru

Articol de - Publicat miercuri, 07 februarie 2018 09:00

Apropiaţi ai fostului conducător al "câinilor" infirmă varianta lui Gigi Becali: "Ne-a spus Cristi că niciodată n-o să se mai întoarcă la Dinamo sau în fotbal!"

Ieri, procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care fraţii Becali şi Cristi Borcea sunt acuzaţi de dare de mită, iar judecătoarea Geanina Terceanu de luare de mită în Dosarul Transferurilor şi-a consumat ultimul termen. Avocaţii au ţinut pledoariile finale, inculpaţii au avut ultimul cuvânt, iar decizia judecătorilor a rămas în pronunţare pentru 20 februarie.

În sală, printre cei prezenţi, au fost şi câţiva apropiaţi ai inculpaţilor, printre care şi Patrick Borcea (20 de ani), fiul fostului finanţator de la Dinamo. Tatăl său, îmbrăcat într-un costum gri, la cravată, a zâmbit când l-a văzut. Apoi a vorbit puţin cu Ioan Becali şi cu avocaţii săi.

Patrick Borcea nu reuşeşte să îl convingă

De curând, Gigi Becali anunţa iminenta revenire, după eliberare, a lui Cristi Borcea la conducerea lui Dinamo, alături de Negoiţă, Badea şi alţi trei investitori.

Apropiaţi ai fostului conducător al "câinilor", prezenţi ieri la proces, susţin însă contrariul: "Ce vorbesc Cristi şi Gigi la telefon e una. Se mai tachinează, mai glumesc şi ei. Dar Borcea nici nu se gândeşte să se mai întoarcă la Dinamo sau în fotbal. N-a zis clar: «Eu?! Să mă mai întorc în fotbal?! Nici gând! După ce am păţit?! Nu, cum mă eliberez, plec din ţară! Fiul meu, Patrick, tot trage de mine să mă întorc la Dinamo. E suporter mare, a crescut în galerie! Dar nu, i-am spus că nici nu mă gândesc! Dacă vrea Patrick să se bage, poate împreună cu Badea, e treaba lui. Dar eu nu, niciodată!»".

S-au cerut pedepse mărite sau maxime

Acuzarea a cerut ieri pedepse mai mari decât cele date la Curtea de Apel inculpaţilor din Dosarul "Mită pentru judecătoare". Procurorul a insistat ca judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aplice pedepse mai mari pentru fraţii Becali şi maxime pentru Geanina Terceanu şi pentru Cristi Borcea.

Legea prevede că pentru dare de mită pedeapsa maximă este de 7 ani de închisoare. Cum Ioan şi Victor Becali şi-au recunoscut fapta, ei ar putea să beneficieze de o reducere de doi ani şi jumătate. Cristi Borcea a susţinut însă mereu că nu a dat mită, deşi fosta judecătoare a spus în instanţă că acesta i-ar fi pus în geantă 10.000 de euro.

Geanina Terceanu ar putea primi maximum 8 ani de închisoare pentru luare de mită.

220.000 de €este acuzată că ar fi solicitat şi primit ca mită judecătoarea Geanina Terceanu din partea fraţilor Becali şi a lui Cristi Borcea

Ce pedepse primiseră fraţii Becali şi Borcea la Curtea de Apel, în Dosarul "Mită pentru judecătoare"

  • Cristi Borcea 3 ani şi jumătate
  • Ioan Becali 3 ani
  • Victor Becali 3 ani
  • Geanina Terceanu 5 ani şi 6 luni

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (10)
352061698522614
Mihai Tudose  •  07 Februarie 2018, 15:49

Cap de porc ,agent acoperit al lui Gigi ca sa termine Dinamo.

para.para
para.para  •  07 Februarie 2018, 11:23

Ce nu cunosc angajatii de la hartia lui jiji de impachetat guvizi si este ceva normal sa nu cunoasca la cata scoala au, este faptul ca fratii becalii daca o sa primeasca cu executare, conform legii penale ei devin recidivisti si automat o sa aiba de executat si coada (restul de pedeapsa ramasa neexecutata de la prima pedeapsa).

kingdon
kingdon  •  07 Februarie 2018, 11:06

astia sunt mafiotii Romaniei, *** Unul zice ceva , ceilalti altceva, se leaga singuri. Hoti im6ecili !! Si umflatul asta se bucura de banii furati ai infractorului vanzator de butelii, halal.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează