Articol de Alexandru Stănilă - Publicat luni, 12 februarie 2018 22:43
Wanda Metropolitano, noul stadion al celor de la Atletico Madrid, va găzdui finala Cupei Spaniei din acest sezon, dintre FC Barcelona şi FC Sevilla, care va avea loc sâmbătă, 21 aprilie, la o oră care urmează să fie anunţată.
Luni, oficialii celor două formaţii s-au întâlnit la sediul Federaţiei Spaniole de Fotbal, iar ambele părţi au fost de acord cu disputarea finalei pe arena cu 67.829 de locuri, care va găzdui, de asemenea, şi finala Ligii Campionilor din sezonul 2018/2019.
Detaliul inedit din acest sezon de Copa del Rey este data la care se va juca finala. Dacă în sezoanele precedente, aceasta avea loc după încheierea campionatului, spre sfârşitul lunii mai, acum, oficialii Federaţiei au decis ca ultimul act să aibă loc mai devreme, pe 21 aprilie, pentru că în vară va avea loc Campionatul Mondial din Rusia. Din acest motiv, meciurile de La Liga din weekend-ul respectiv ale celor de la Barcelona (vs. Villareal), Sevilla (vs. Real Madrid) şi Atletico (vs. Betis) vor fi amânate pentru începutul lunii mai, anunţă ESPN.
Astfel, Barcelona va evolua pentru a doua oară pe Wanda Metropolitano, după remiza cu Atletico, din campionat, scor 1-1. De partea cealaltă, andaluzii au deja două partide disputate pe noua bijuterie din capitala Spaniei: înfrângerea din La Liga, scor 0-2 şi victoria din turul semifinalelor Cupei Spaniei, 2-1.
surse: rfef.es, fcbarcelona.com, espnfc.com
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro