Articol de GSP - Publicat marti, 13 februarie 2018 11:12
Vasile Miriuță a ținut să-i laude pe cei peste 3.500 de suporteri dinamoviști veniți la Chiajna, care au creat o atmosferă frumoasă pe toată durata meciului câștigat de Dinamo luni seara cu 4-3.
"Suporterii au fost minunați, chiar vreau să-i felicit. Am fost și eu prin multe locuri, dar așa ceva n-am mai văzut pe nicăieri, nici măcar la Borussia Dortmund. Cinci-șase mii de dinamoviști fac cât 80.000 de suporteri ai lui Dortmund. Fantastic. Îi așteptăm în număr mare și cu FCSB, sper să fie măcar 30.000 să se zguduie Arena Națională", a declarat Miriuță, la conferința de presă de după meci.
Fanii "câinilor" au luat cu asalt micuțul stadion al Concordiei Chiajna și s-au prezentat la meci într-un număr destul de mare. 3.500 spectatori au fost pe stadion dintre care aproximativ 3.000 de suporteri au fost ai dinamoviștilor.
Totuși, comparația lui Miriuță este cel puțin forțată. Dinamo nu a avut asistențe prea numeroase la meciurile din acest sezon de pe teren propriu.
"Câinii" au una dintre cele mai mici asistențe din Liga 1, la meciurile echipei lui Vasile Miriuță venind, în medie, 2478 de fani, în spatele unor echipe precum ACS Poli Timișoara (3004 fani în medie), Poli Iași (3641) sau FC Botoșani (3625).
De cealaltă parte, Borussia Dortmund este primul club din Europa (!) ca număr mediu de fani, 80.830 per meci!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro