Articol de GSP - Publicat joi, 15 februarie 2018 12:55
Ionuț Nedelcearu a plecat deja în Rusia pentru a semna contractul cu UFA, formația care l-a transferat de la Dinamo, astfel că nu va fi pe teren în derby-ul cu FCSB de duminică.
Fundașul de 21 de ani a declarat pe aeroport că speră să se acomodeze cât mai repede la UFA și e convins că poate fi înlocuit cu brio la Dinamo.
"Nu am apucat să-mi iau la revedere de la colegi. Aseară s-a perfectat totul, iar eu nu am mai avut când să merg la colegi. Dar, cu prima ocazie, voi trece să-i salut.
Acum două zile a apărut oferta, iar miercuri s-a concretizat. Nici eu nu am avut timp să mă pregătesc destul. N-ai de unde să știi când vine oferta, iar atunci când vine nu prea ai timp de așteptat. Sper să mă adaptez acolo și să nu mă întorc după 6 luni
Dinamo nu stă în Nedelcearu! Nu știu pe cine va introduce Miriuță în derby în locul meu, dar sunt sigur că va găsi soluții pentru că există jucători foarte buni. Îmi pare rău că ratez meciul cu FCSB, dar sunt convins că băieții vor face un meci mare, iar atmosfera va fi superbă", a declarat Nedelcearu, potrivit sptfm.ro.