Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 13 martie 2018 09:15
La sfârșitul lunii mai 2017, ministrul de Interne Carmen Dan anunța că dosarul arenei din Ștefan cel Mare a fost trimis către DNA, iar MAI urma să facă și o acțiune în instanță pentru anularea asocierii dintre CS Dinamo și ACS FC Dinamo, cotrolată de Nicolae Badea.
Tema: deblocarea lucrărilor la stadionul din "Groapă" în perspectiva Euro 2020.
Demersul se baza inclusiv pe un control al Curții de Conturi (CC), finalizat ulterior, în iulie 2017. Documentul de 31 de pagini, remis oficial Gazetei Sporturilor de CC, scanează întregul istoric al parteneriatului dintre clubul MAI și cel al lui Badea, iar concluziile sunt devastatoare pentru ultimul.
"AFC Dinamo contribuie cu publicul"
Să vedem ideile principale:
- "Prin modul în care au fost formulate clauzele contractului de asociere, CS Dinamo București, instituție publică în subordinea Ministerului de Interne, și-a asumat principalele obligații, iar FC Dinamo București, asociație de drept privat, și-a asumat principalele drepturi"
- "Deși CS Dinamo a adus ca aport în asociere o bază materială semnificativă, iar Asociația a contribuit cu experiență managerială, public amator de fotbal, bunuri necesare desfășurării meciurilor de fotbal și organizarea de competiții sportive cu acoperirea costurilor competiționale, raporturile sunt disproporționate, dar cotele de participare la beneficii sunt egale"
- "CS Dinamo (MAI) a fost exclus de la activități generatoare de venituri"
Năstase a semnat HG, dar era și membru la AFC Dinamo "Badea"
- "Pentru îndeplinirea condițiilor de licențiere privind Baza materială, între AFC Dinamo București (n.r. Badea) și SC Dinamo 1948 SA (n.r. Negoiță) s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 610/01.06.2005, fără acordul CS Dinamo București (n.r. MAI)"
- "Potrivit adresei nr. 5086912/29.05.2017, CS Dinamo București (MAI) a sesizat Avocatul Poporului că prin emiterea HG nr. 1086/2000 și HG nr. 207/2002 (n.r. actele de asociere cu clubul lui Badea) sunt vătămate interesele legitime ale MAI și CS Dinamo București, întrucât primul ministru semnatar (n.r. Adrian Năstase) deținea la momentul respectiv și calitatea de membru al ACS FC Dinamo București (n.r. Badea)"
- "Contractul de asociere nr. 2640/2002 a cuprins clauze ce dezavantajează MAI în sensul că perioada contractului este nedeterminată, nu există clauze de denunțare și nu se poate extrage aportul social"
- "Punerea în aplicare a HG nr. 207/2002 în baza căreia s-a încheiat contractul de asociere nr. 2640/16.07.2002 pe o perioadă nedeterminată contravine Legii privind proprietatea publică (art. 17, L213/1998 - «statul și unitățile administrativ teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, ÎN FOLOSINȚĂ GRATUITĂ, PE TERMEN LIMITAT, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice»)".
CS Dinamo nu încasează nici banii din bilete!
Practic, documentul Curții de Conturi face o radiografie la sânge a felului în care AFC Dinamo (Badea) ar fi profitat dintr-o asociere considerată păguboasă pentru clubul Ministerului de Interne.
Un exemplu vine și din faptul că CS Dinamo (MAI) a fost exclusă de la venituri din transferuri de jucători, contracte de sponsorizare, activități de reclamă sau publicitate desfășurate în complex ori de la potențiale bonusuri financiare ca urmare a participărilor în cupele europene.
În schimb, CS Dinamo putea obține beneficii eventual din vânzarea de bilete la meciuri.
"Nu s-au putut găsi însă documente care să ilustreze clar profitul pe aceste segmente de așa natură încât să se stabilească sumele exacte ce trebuiau împărțite egal cu AFC Dinamo", explică oficiali ai Curții de Conturi. Prin urmare, ani la rând, CS Dinamo a trebuit să se mulțumească doar cu suma minimă garantată lunar prin contractul de asociere: 3.000 euro începând cu 2013.
"Contractul dispare doar prin pieirea bazei sau lichidarea clubului"
Dacă CS Dinamo și-a asumat principalele obligații, AFC Dinamo (Badea) a atras principalele drepturi, detaliate, de asemenea, în raport:
- să desfășoare în baza materială activități aducătoare de venituri importante în beneficiul propriu;
- să administreze asocierea în calitate de asociat administrator;
- dreptul de a încheia orice fel de acte juridice cu terții fără acordul prealabil al celeilalte părți;
- dreptul de a folosi Baza materială a asocierii pe perioadă nedeterminată, CONTRACTUL ÎNCETÂND DOAR PRIN PIEIREA BAZEI MATERIALE SAU LICHIDAREA FC DINAMO BUCUREȘTI".
"Prestator de servicii" pentru Dinamo "Negoiță"
Raportul amendează și felul în care AFC Dinamo (Badea) "s-a transformat într-un prestator de servicii pentru SC Dinamo 1948". E vorba despre societatea controlată din 2013 de Ionuț Negoiță, care ceda către Badea veniturile din bilete și se obliga să achite utilitățile și suma minimă garantată din asocierea cu CS Dinamo, acei 3.000 de euro pe lună.
"Jucătorii legitimați au fost preluați de SC Dinamo 1948 SA, care, prin licențiere, participă la competiții. Obiectul contractului de asociere dintre AFC Dinamo și CS Dinamo nu mai poate fi îndeplinit de AFC Dinamo, întrucât, în calitatea sa de prestator de servicii, susține activitatea de performanță a unui terț" e o altă concluzie a auditului Curții de Conturi.
3,3 milioane leiechivalentul a circa 700.000 de euro, e suma înregistrată în contabilitatea CS Dinamo ca restanțe la utilități din partea AFC Dinamo pe perioada 2000-2013
3,2 milioane lei e suma cerută la masa credală de CS Dinamo, ca venituri din asociere, în procedura de insolvență a AFC Dinamo, dar creanța nu e confirmată, pentru că a fost contestată de AFC
"Menționăm că AFC Dinamo n-a pus la dispoziția CS Dinamo deconturile de cheltuieli în baza cărora se calculau veniturile din asociere, în pofida solicitărilor repetate" Pasaj din raportul Curții de Conturi
"Nu avem calitatea de a comenta și a evalua un raport al Curții de Conturi. Nici nu știu despre ce document este vorba" Nicolae Badea, președinte AFC Dinamo
Circuitul asocierii
2000
– prin HG 1086/2000 – bunurile din complexul "Dinamo" sunt trecute din proprietate publică în proprietate privată a statului. MAI trebuia ca, în 30 de zile, să se asocieze cu Asociația "Fotbal Club Dinamo" (Badea) sau să le închirieze aceleiași asociații. Hotărârea nu a fost aplicată, iar AFC Dinamo a continuat să folosească gratuit baza în virtutea unor Ordine ministeriale din 1994 și 1995.
2002
- prin HG 207/2002 se modifică HG din 2000 - se împuternicește MAI să închirieze bunurile (trecute deja în proprietatea privată a statului) sau să le atribuie în folosință CS Dinamo în vederea asocierii cu CS FC Dinamo (Badea);
- CS Dinamo și AFC Dinamo (Badea) încheie contractul de asociere nr. 2640/16.07.2002 pentru o PERIOADĂ NEDETERMINATĂ în vederea susținerii și promovării activității sportive de performanță a ambelor cluburi. AFC Dinamo primește în închiriere 73.797,74 mp de teren și 38.173,06 mp de construcții!
2005
- ia naștere SC "Dinamo 1948" SA prin reorganizarea "Dinamo 2001" SRL. În această societate, AFC Dinamo (Badea) deținea 14,4% din acțiuni. Pe 1 iulie 2005, SC Dinamo 1948 obținea de la FRF licența de club profesionist. E societatea la care Ionuț Negoiță devine majoritar din 2013. Contractul Badea - Negoiță, prin care Dinamo obținea licența cu privire la baza sportivă, s-a încheiat în 2005 fără acordul CS Dinamo!
2010
- AFC Dinamo (Badea) declanșează procedura de insolvență pe 7 iulie
2012
- pe 16 mai, părțile încheie un act adițional care cuprinde noi clauze de reziliere unilaterală. În baza lor, în august 2013, CS Dinamo face o tentativă de a rupe contractul pentru neplata utilităților din partea AFC Dinamo (Badea). În decembrie 2013, Tribunalul București anulează însă actul adițional și blochează operațiunea CS Dinamo pentru că documentul fusese încheiat fără cunoștința administratorului judiciar, compania "AA Total Insolvency IPURL". Decizia ramâne definitivă în noiembrie 2016.
2017
- CS Dinamo (MAI) a trimis către ACS FC Dinamo și administratorii judiciari ("Tempus Grup IPURL" și "Pareto Grup IPURL") un proiect pentru scoaterea din asociere a stadionului și anexelor care urmau să facă obiectul unor investiții CNI pentru Euro 2020. Demersul a eșuat, iar MAI s-a orientat către construirea unei noi arene pe spațiul velodromului, în planul secund al complexului din Ștefan cel Mare.
5 acteadiționale au existat între CS Dinamo și AFC Dinamo (Badea) pentru modificarea unor clauze contractuale, inclusiv pentru renunțarea la penalități în cazul acumulării de datorii: documentele s-au semnat în perioada 2003-2010
Cu ce participă CS Dinamo (MAI)
- modernizări și reparații capitale
- paza bunurilor
- furnizarea contra cost a utilităților
Cu ce participă AFC Dinamo (Badea)
- experiența managerială, personal calificat, materiale și bunuri necesare asocierii;
- publicul amator fotbal, susținător al echipei de fotbal Dinamo București;
- orice alte bunuri necesare desfășurării meciurilor de fotbal și acoperirea costurilor implicate de aceasta;
- organizarea competițiilor sportive și acoperirea costurilor competiționale
Modernizări: 7,2 milioane E. Plăți nejustificate: 0,7 milioane E. Lucrări nerecepționate: 7 milioane E!
Un alt caz trimis de Curtea de Conturi la DNA e situația investițiilor făcute pentru "Modernizare stadion central" și stadion "Victoria". Lucrările au fost efectuate de trustul "Aedificia Carpați" în perioada 2000-2009, interval de timp în care CS Dinamo a făcut plăți de 32.503.678,47 lei. Adică circa 7,2 milioane euro. Raportul subliniază însă că "nu s-au găsit documente justificative" pentru 3,23 milioane lei. În jur de 720.000 de euro rămași în aer! Mai mult, nu sunt recepționate lucrări în valoare de 31.601.426,60 lei (DinamoĂVictoria), aproximativ 7 milioane euro! Prețuri plătite de CS Dinamo: 560.000 euro tabela electronică, 945.000 euro rețelistică nocturnă, 220.000 instalația nocturnă.
4 președinți pe lista Curții
Raportul CC face referire la patru dintre foștii președinți ai CS Dinamo, care răspundeau de realizarea veniturilor pentru club.
E vorba despre Marcel Popescu (2000-2009), Elisabeta Lipă (2009-2015), George Cosac (2015-2016) și Monica Iagăr (2016-2017). Toți au fost invitați să ofere note de relații cu ocazia controlului. Cosac ar fi trebuit să participe ieri la concursul pentru un nou mandat de președinte, dar nu s-a mai prezentat, invocând probleme personale. GSP a scris ieri că George Cosac nu avea aviz de acces la informații secrete, iar numele lui apare în raportul CC trimis în instrumentare la DNA.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro