FOTBAL  »  Superliga  »  

Acuzat că umblă prin cluburi

Articol de - Publicat vineri, 15 februarie 2008 00:00

Atacantul Alexandru Piţurcă a fost sancţionat de antrenorul Joaquim Teixeira după ce a aflat că elevul său ar fi petrecut pînă la ora 1:00 în clubul Mozart din Tîrgu-Jiu. "Alex a acuzat probleme de sănătate şi n-a putut să se antreneze, dar acum îmi explic de ce era obosit, probabil că nu dormise prea bine. Voiam să-l folosesc în meciul cu Vîlcea, dar voi renunţa la el fiindcă trebuie să se odihnească!", a explicat Teixeira.

"Nu am fost în oraş pînă la ora aia. La 24:00 eram acasă. Am avut o indigestie şi am vomat, iar azi am anunţat medicul, am făcut o injecţie şi am plecat acasă pentru a mă odihni. Eu nu aveam de ce să petrec oricum, deoarece sînt singur!", a explicat atacantul.

"Joi a fost o seară mai specială, iar jucătorii au fost învoiţi pînă la ora 24:00. Oricum nu a fost doar Alex în club, ci au fost vreo şapte jucători. Nu este nici o problemă dacă au petrecut şi ei pînă mai tîrziu, deoarece nu fac asta mereu", a spus preşedintele Marin Condescu.

Tehnicianul portughez a convocat o şedinţă pentru a le comunica elevilor săi regulile de bază pe care aceştia vor trebui să le respecte în timpul liber. "Dacă ar fi fost într-o săptămînă de competiţie ar trebui să iau măsuri imediat într-un astfel de caz. Există reguli destul de clare în acest sens, iar înainte de joc toţi fotbaliştii trebuie să fie în casă la ora 23:00", a anunţat Teixeira.

Portughezul a discutat şi cu atacantul Alexandru Piţurcă pentru a lămuri problema, dar şi pentru a-i comunica decizia de a nu-l include în lotul pentru amicalul cu Vîlcea.

Gorjenii vor disputa azi un test de verificare cu formaţia din Liga a doua CSM Rm. Vîlcea, de la ora 15:00, pe terenul sintetic pe care evoluează EMC Rovinari.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
Special
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
Altele
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român
Superliga
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (5)
 •  16 Februarie 2008, 13:16

pai piturca jr asta na dat in viata lui un gol in divizia A si decand a venit la pandurii a inscris doar odata in cupa

 •  16 Februarie 2008, 13:06

cum draq ai citit mai angel4u..ca joaca cu rovinariul...poate pe terenul unde joaca EMC Rovinari...

 •  15 Februarie 2008, 23:37

Domnile condescu lumea din oras vorbeste ca Piturca jr.umbla cu una din fetele dumneavoasta de aceeia nu este dat afara pt ca el este antifotbal?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează