Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 28 martie 2018 17:00
Când un antrenor de talia lui Dan Petrescu vorbește, te faci mic, asculți și taci. Istoricul lui îi generează credibilitate, indiferent de păcatele pe care le-a colectat în timp.
Plin de curaj, Petrescu și-a abandonat tot trecutul și a atins gloria sărutând trufaș steagul unei mari rivale. Apoi, s-a luptat cu balaurii lojelor din "Ștefan cel Mare" și i-a făcut campioni pe Epaminonda Nicu, Padurețu si Bilașco. Acum, răzbate eroic în fața milioanelor lui Becali și e la un pas de un nou titlu în Liga 1. Suficiente realizări cât să nu se lase impresionat de câteva "floricele" ale jucătorilor de la U19.
Cu vocea lui moralizatoare, "Bursucul" declara prevestitor înaintea meciului României U19 cu Ucraina că puștii lui Boingiu n-au realizat încă nimic. Si câtă dreptate a avut! "Tricolorii" mici au ratat lamentabil calificarea la EURO, irosind una dintre ultimele șanse de a elibera fotbalul românesc din mlaștina în care s-a afundat centimetru cu centimetru dupa Revoluție. Mlaștină în fața căreia ne ascundem și ne mințim zilnic, bucuroși după victorii neînsemnate ale naționalei sau FCSB-ului.
Asta n-au înțeles nici jucătorii de la U19 și, probabil, nici cei care, romantici din fire, empatizează până la "sânge" cu lacrimile copiilor de aseară. Ce rost au floricelele când fotbalul vestic mai are puțin și te deconectează de la aparate? Care-i sensul unui dribling în plus când știi că mai ai foarte puțin de trăit? Ar fi dat bine pe Instagram o poză cu Olimpiu Moruțan dezbrăcat, savurând victorios golul calificării?
Timpul nu mai are răbdare, "dacă" și "parcă"devin doi termeni tot mai indezirabili, iar ceara de pe lumânarea fotbalului românesc se scurge nonșalant pe mâinile celor care așteaptă în van o mântuire.
Adevărata dramă de după înfrangerea cu Ucraina e că încă o generație tânără a picat testul maturității. Trenul fotbalului modern, al normalității și al performanței, i-a uitat iar în gară pe pasagerii noștri, plecați dupa acadele si dulcegării la chioșcul din colț.
Tendința firească e să-i ridicăm pe acești copii din noroiul în care și-au lăsat speranțele pe "Ilie Oană". Dar cineva trebuie să-și asume și rolul de a le injecta acestora mentalitatea corectă, bunul simț și atitudinea adecvată pentru performanță. Altfel vom plânge mereu.
"Încă de la începutul carierei nepotului meu, am încercat să-i clădesc un caracter puternic și hotărât, care să-l ajute să înfrunte dificultățile din tenis, dar și din viață, în general. Am făcut asta pentru că întotdeauna am fost de părere că cele două, tenisul și viața, au lucruri în comun.
În tot acest timp, am fost mai degrabă pisălog decât împăciutor și mai pretențios decât am fost măgulitor, arătându-mi mai des nemulțumirea", e o parte din scrisoarea cu care Toni Nadal, omul care l-a transformat pe nepotul său dintr-un necunoscut într-una dintre cele mai mari legende din toate timpurile, și-a luat rămas bun de la antrenorat la finalul anului trecut.
Un decalog care nu ar trebui să lipsească din repertoriul antrenorilor de juniori din România și un mesaj pe care tinerii care se apucă de fotbal ar fi indicat să-l citească cu atenție pentru a-și reconfigura viziunea despre succes, sacrificii și faimă.