Articol de GSP - Publicat vineri, 06 aprilie 2018 09:20
Conflictul dintre Dan Petrescu și Mihai Stoica e departe de a fi stins. Enervat după ce "Bursucul" a declarat că i-a întins o mână de ajutor lui MM, oficialul stelist a scos la iveală două episoade cu cei doi în prim plan.
Oamenii care făceau istorie cu micuța Urziceni în 2009, titlul în Liga 1, își împart acum lovituri de la distanță.
"Cum îți permiți să spui că m-ai ajutat când am venit la Urziceni? Salariul mi-a fost plătit de Dumitru Bucșaru, Petrescu doar a vorbit cu el la acea vreme.
M-am întâlnit în Herăstrău cu Dan Petrescu și mi-a spus să vin la Urziceni. Apoi, am vorbit cu Bucșaru. Eu l-am ajutat pe Dan Petrescu, nu el pe mine. Bă, ești nebun? Mi-ai plătit tu salariul? Petrescu îmi spunea că Arlauskis nu va juca niciodată la el în echipă. Merg la poligraf cu oricine pe treaba asta", a dezvăluit actualul director sportiv al FCSB-ului.
MM a dezvăluit și cum, alături de Becali, a încercat să-l aducă pe Dan Petrescu pe banca Stelei în 2005, imediat după ce roș-albaștrii câștigaseră cel de-al 22-lea titlu de campioană.
"Episodul s-a petrecut în 2005. Am fost cu Gigi la el acasă, am stat până la 6 dimineața, ne căuta toată presa! Câștigasem campionatul cu Walter Zenga. Gigi a vrut să-l pună antrenor pe Gică Hagi, dar el a refuzat. M-a chemat Becali într-o seară și i-am spus «Bă, patroane, să-l luăm pe Dan Petrescu!».
Nu înțelegeam de ce Dan Petrescu nu vrea să vină. Am stat până la 6 dimineața să-l conving și mi-a zis: «Dacă termina Steaua pe 2, veneam». I-a fost frică să vină în acel moment. A zis: «Unde pot să mă duc mai sus? Pot doar să mă duc mai în jos». Acela a fost primul nostru contact oficial", a adăugat MM.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro