Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 19 aprilie 2018 11:15
Lazio a câștigat meciul cu Fiorentina, 4-3, după un duela extrem de spectaculos, cu multe faze controversate!
Trupa lui Simone Inzaghi, fără Ștefan Radu suspendat, a făcut iar spectacol, revenind de la 0-2 și 2-3 pentru a-și recupera locul pe podium. 3 eliminări și 6 consultări ale asistentului video au injectat adrenalină.
Ca să fii suporter al lui Lazio îți trebuie nervi de oțel și inimă foarte rezistentă la șocuri. Aproape că nu-i meci fără show, răsturnări incredibile de situație și goluri pe bandă rulantă.
Cu multe slăbiciuni defensive (Radu a lipsit, din cauza eliminării în derby), dar cu un atac exploziv, squadra lui Simone Inzaghi a ieșit cu bine după thrillerul de la Florența. Dar cu ce efort și emoții, revenind de la 0-2 și 2-3 și recuperându-și locul pe podium!
Vezi aici VIDEO cu rezumatul meciului
Veretout și Luis Alberto, magicienii serii
Putea fi seara magică a lui Veretout, francezul, la primul hat-trick al carierei profesioniste, încântând printr-o execuție formidabilă a unei "directe". Nu a fost de acord însă un alt artist al balonului. Luis Alberto, curtat de Barcelona pentru a-i succeda lui Iniesta, a răspuns cu o doppietta, incluzând și el în meniu o lovitură liberă bătută magistral.
Caceres și Felipe Anderson, intrat de urgență, au făcut posibilă remontada, într-un meci cu trei eliminați, Sportiello, Murgia și Inzaghi (proteste), și un număr record de consultări ale asistentului video. De 6 ori a apelat Damato la VAR, revenind asupra unui penalty obținut de Immobile, dar plecat din ofsaid!
79 de goluri a marcat în acest campionat Lazio în 33 de etape. Are cel mai prolific atac, peste Juventus (78)
11 goluri și 12 pase decisive a reușit Luis Alberto. Unicul în actuala Serie A cu două cifre la ambele capitole
1 gol primise în precedentele 7 etape Fiorentina, neînvinsă de 8 meciuri în campionat, 6 victorii și 2 remize
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat