Articol de Cristian Toma - Publicat sambata, 21 aprilie 2018 19:17
Atacantul lui Manchester United, Romelu Lukaku, a decis să renunțe la colaborarea cu celebrul agent Mino Raiola. Vârful belgian va fi impresariat de compania Roc Nation Sports, fondată de celebrul rapper american, Jay-Z.
"Familia Roc Nation Sports tocmai a crescut. Bine ai venit, Lukaku!", se arată într-un comunicat publicat pe cont oficial de twitter al companiei americane.
Prin această mutare, Roc Nation Sports intră și în Premier League. Printre cei mai cunoscuți clienți impresariați de compania americană se numără Jerome Boateng (Bayern München) sau baschetbalistul Kevin Durant (Golden State Warriors).
Rapperul Jay-Z este considerat de prestigioasa revistă internațională de afaceri Forbes al doilea cel mai bun agent al anului 2017, americanul fiind în spatele lui Fernando Felicevich, care îl impresariază pe Alexis Sánchez.
În vârstă de 24 de ani, Lukaku a venit la Manchester United de la Everton în iulie 2017 pentru 84,7 milioane de euro. Atacantul belgian mai are contract cu "diavolii roșii" până în iulie 2022 și este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 85 de milioane de euro.
48de meciuri a disputat Lukaku în acest sezon în toate competițiile, reușind 27 de goluri și 8 assist-uri
sursa: lavanguardia.com
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro