Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 mai 2018 08:19
Legenda dinamovistă Cornel Dinu (69 de ani) trece prin momente dificile, "Procurorul" confruntându-se din nou cu probleme de sănătate. El a fost internat la Spitalul Floreasca marți seara.
"Mister" a avut probleme de respirație și ar suferi de pneumonie, medicii de la Spitalul Floreasca luând decizia de a-l interna de urgență și de a-l ține sub atentă supraveghere medicală, anunță stiripesurse.ro. Acesta este stabil, însă medicii îi vor supune la analize amănunțite în perioada următoare, astfel că șederea lui în spital se va prelungi.
Dinu, care pe 2 august va împlini 70 de ani, a mai avut probleme de sănătate în ultimii ani, însă acestea nu l-au împiedicat să-și facă apariția, ca invitat, în diverse emisiuni televizate.
În 2011, dinamovistul a suferit un infarct miocardic, fiind supus ulterior unei interveții chirurgicale de montare a unui by-pass coronian pentru îmbunătățirea fluxului sanguin al inimii.