SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS // Cum a reacționat Mihaela Buzărnescu atunci când a aflat că o va întâlni pe jucătoarea care a învins-o lejer pe Halep

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 30 mai 2018 18:36

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros, unde vineri o va întâlni pe Elina Svitolina (4 WTA).

  • Meciul Buzărnescu - Svitolina e programat pentru vineri, la o oră care va fi anunțată ulterior de organizatori

Pe măsură ce victoriile se adună, Mihaela Buzărnescu e programată să joace pe un teren din ce în ce mai aproape de inima complexului de la Roland Garros. În primul tur a evoluat pe Terenul 12, iar azi pe 8.

N-a stat prea mult acolo pentru că a 31-a favorită a turneului a învins-o pe suedeza Rebecca Peterson, venită din calificări, cu 6-1, 6-2, într-o oră și trei minute.

"A fost un meci dificil de la bun început și ea are un joc destul de ofensiv. Știam că va fi greu, că trebuie să fiu în teren de la început cu o tactică bună și cu un joc agresiv și mă bucur că am reușit să-mi fac jocul foarte bine și totul a decurs conform tacticii", a explicat Mihaela la conferința de presă de după meci.

Românca a dominat întreaga partidă, nelăsându-i nici măcar un strop de speranță adversarei sale. Stângacea reușește pentru prima oară în carieră două victorii consecutive la un turneu de Mare Șlem, acesta fiind al treilea al carierei.

Vineri, lucrurile se complică, iar ea se va testa într-o confruntare cu una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii. Probabil pe o arenă mai mare, românca o va întâlni pe Elina Svitolina, a patra favorită a turneului.

"E un meci pe care mă bucur că-l voi putea juca, sper din tot sufletul să evoluez bine, să-mi fac jocul meu și rezultatul se va vedea la final. Mă bucur că voi juca pe o arenă mare și că am ajuns să mă confrunt cu o fată din Top 10 ", a explicat ea.

Pe lângă tabloul de simplu, Buzărnescu s-a înscris și pe cele de dublu și dublu mixt și spune că la turneele de Mare Șlem nu contează oboseala și că încearcă să se bucure de fiecare moment pe care-l petrece la Roland Garros. 

În urmă cu 10 zile, Svitolina a trecut lejer de Halep în finala de la Roma, 6-0, 6-4. 

17-13 este raportul dintre meciurile câștigate și cele pierdute de Mihaela Buzărnescu în acest sezon

33 este locul pe care-l ocupa românca înainte de turneul de la Roland Garros

1-4 este raportul dintre victoriile și înfrângerile Mihaelei Buzărnescu în fața jucătoarelor de Top 10 în toată cariera

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
1570855363031705
Anton Florin  •  31 Mai 2018, 14:55

Mult succes Miki,Svitolina nu este o sperietoare,poate fi dovedita.Iti trebuie insa multa determinare,mai multa decat a avut Simona la Roma.

t0ni
t0ni  •  31 Mai 2018, 01:37

Poate ca sunt eu nebun dar fata asta e capabila sa faca o mare surpriza. Sa fim seriosi, Svitolina nu Sharapova pe care a intalnit-o Halep in 2014. ;-) Svitolina este o jucatoare buna dar nu-i inca o super jucatoare. Halep s-a lasat pacalita la Roma, asta-i impresia mea. Mihaela sa-si faca jocul ca e o paine de mancat cu Svitolina.

1798534480160749
Chiriac Dan  •  30 Mai 2018, 22:40

Razbunarea lui Miki dupà odiseia pe care a suferito, ai nostri anii trecuti au refuzat sà-i acorde un,,wildcard'' pe motiv cà e bàtrinà ????la Bucuresti iar acum Mihaela le dà o palmà la prosti ...pun pariu cà o bate pe svitolina

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close