INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  RUSIA

CORESPONDENȚĂ DIN RUSIA // Reportaj impresionant » Umbra celei mai mari tragedii românești: Stalingrad! 150.000 de soldați români sunt îngropați aici

Aleea soldaților noștri dispăruți
Foto: Theodor Jumătate +9   FOTO
Aleea soldaților noștri dispăruți Foto: Theodor Jumătate

Articol de - Publicat miercuri, 20 iunie 2018 09:00

Am fost la cimitirul românesc din Complexul Memorial de la Rossoșka, situat la 40 de kilometri de Volgograd. Peste 150.000 de români au murit în Bătălia de la Stalingrad. Cei uitați! 

  • Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial. 

Zilele trecute, când de-abia sosisem la Volgograd, un prieten îmi scria pe Facebook: "Pune o floare și pentru zecile de mii de români uitați de istorie care și-au lăsat oasele în oraș și în jurul lui".

Nu știa că aveam să ajung la Rossoșka, un sat situat la 40 de kilometri de Volgograd, alături de care se află Complexul Memorial al Bătăliei de la Stalingrad. Locul trist și dureros cu trei cimitire: cel al soldaților sovietici, într-o parte, cel german și, din 2015, cel românesc, în cealaltă parte.

Greșeala care a schimbat războiul

În urmă cu 75 de ani, când Hitler a decis să rupă mai multe unități din Armata a VI-a (mai ales cele blindate) a lui Von Paulus, care înainta spre Stalingrad, trimițându-le în Caucaz și înlocuind flancurile cu trupele române, maghiare și italiene, a pierdut frontul estic și întreg războiul.

Pentru că românii, Armatele III și IV conduse de Dumitrescu și Constantinescu-Claps, nu aveau forța diviziilor germane: nu erau la fel de bine pregătiți, le lipseau armamentul greu și armamentul antitanc. Și, chiar dacă generalii noștri i-au avertizat pe nemți de posibilitatea unei contraofensive a Armatei Roșii pe flancuri, care erau fragile, nimeni nu i-a ascultat.

Spulberați, forțați să capituleze

În timpul contraatacului Uranus, plănuit de Jukov, Vasilevski și Voronov pe fondul ordinului lui Stalin "Niciun pas înapoi", Armata a III-a română a fost spulberată. Armata a IV-a rezistat mai mult, dar tot a cedat. Iar nemții cu aliații lor au fost încercuiți și forțați să capituleze.

Aceea a fost cea mai mare înfrângere a noastră. Și cea mai mare tragedie. Peste 150.000 din cei 250.000 de români au murit atunci. Cei care au supraviețuit au fost trimiși în Siberia.

În spatele cimitirului german. Cu poarta închisă

Ieri, era ora 10:45. Deja, termometrul arăta 35 de grade. În plin câmp, neprotejat de soare, e mult mai rău. Am oprit mașina între cele două mari cimitire. Rusesc, pe stânga, și german, pe dreapta. Al nostru e mai ascuns, în spatele celui german.

Merg încă douăzeci de metri pe marginea drumului, prin praf, și văd placa neagră: "Cimitirul militarilor români Rossoșka". E o urmă de pasăre pe placă, înțelegeți despre ce e vorba...

Drumul cu pietre mici îmi indică direcția. În jur, iarba e arsă și pământul uscat. Vreau să intru, dar mica poartă a gardului negru e închisă. O sar. Vorbisem cu unul dintre tinerii care îngrijeau zona victimelor Armatei Roșii. Mi-a zis că nu e nicio problemă să văd tot.

Flori galbene și emoții

Pășesc emoționat pe aleea îngustă și mă opresc în fața statuii de granit. În fața ei, o placă de comemorare pe care scrie: "In Memoriam. Militarilor români căzuți în luptă la Stalingrad". Pe ea aranjez florile. În dreapta și stânga, două catarge de steag. Dar steagurile mari, al nostru și al Rusiei, care fluturau pe 25 octombrie 2015, la inagurare, nu mai sunt. Au rămas numai două stegulețe ce de-abia se văd. Se pot desprinde oricând. Stau să cadă.

AleilE celor căzuți

Sunt trei alei cu plăcile celor dispăruți în sângeroasele confruntări pentru Stalingrad. "Aici odihnesc militarii români căzuți în luptă la Arșan Zelmen, Obilnoe și Plodovitoe". Sau la "Beleaevka, Bașkovskoe și Malîi Gromok". Sau la "Perelazovski, Koponia și Bolșaia Donșcinka". Sau la "Gromki, Kalmîkovski, Raspopinskaia și Orehov". Și multe altele... Peste 150.000 de români s-au stins pe aceste pământuri.

20 de ani, 22 de ani, 30 de ani...

La nemți, te întâmpină o cruce mare, neagră. Și numele victimelor sunt trecute pe niște cuburi așezate ca și cum ar fi fost oameni căzuți, însă această aparentă dezordine te înfioară. Observi numele și pe un zid care "îmbracă" un platou circular. 20 de ani, 22 de ani, 30 de ani, 42 de ani... Viața lor s-a încheiat atunci, atât de devreme. Deasupra, din loc în loc, cruci. Rudele au mai înfipt în pământ cruciulițe de lemn chiar deasupra numelor celor apropiați.

"Întâi, ne ocupăm de cimitirul rusesc"

La ruși, totul e mai aranjat, mai bine păstrat. În centru, e un monument, având la bază o coroană de flori ca o stea roșie. În jur, sunt așezate căști de război și garoafe roșii. Într-o parte și cealaltă, mici pietre funerare. Toate au pe ele căști. Găurite, sparte, fisurate... În față, morminte minuscule. Casca e direct pe pământ. Lângă ea, o garoafă.

Patru adolescenți îngrijesc cimitirul. Timur e cel mai vorbăreț. Are 14 ani, e cel mai mic, dar vorbește cel mai bine engleză. "Noi avem grijă de Complexul Memorial", spune el. E foarte sincer: "Întâi, ne ocupăm de cimitirul rusesc, apoi de cel german și de cel românesc". Lângă Timur stau Bogdan, 16 ani, Sașa (15) și Denis (17). Toți se bucură că a venit cineva din străinătate și vorbește cu ei.

Ne despărțim. Timur și prietenii lui îmi zîmbesc. Încerc și eu, dar sunt tulburat de ce am văzut. De urmele unei mari drame românești. Stalingrad.

"Noi, oamenii simpli, suntem uitați"

Plec și mai trist din Volgograd. Cu un gust amar. Pe drumul de întoarcere de la Rossoșka, Vladimir, tânărul taximetrist, care a stat cu mine 4 ore ieri dimineață, îmi vorbește de viața în Rusia. "Poate că sunt unii care trăiesc bine aici, în țara noastră, dar pentru cei mai mulți nu e așa", spune el. "Putin e un mafiot. În politica lui, nu există loc decât pentru el și prietenii lui miliardari. Noi, oamenii simpli, suntem uitați".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (82)
gica.paunescu
gica.paunescu  •  21 Iunie 2018, 09:59

Departe de granitele Romaniei au ajuns si rude ale mele in acest al doilea razboi mondial; tatal meu si-un var de-al mamei ( care-au ajuns, din Horia-Ialomita, pina in Kuban, fara sa treaca Donul), insa ei au avut sansa de-a se intoarce in tara ( tatal meu a trait din '44 pina-n '91, fara a mai avea bratul drept, iar unchiul a sfarsit in 1971, la numai 52 de ani, fara sa fi fost invalid). Vazand fotografiile postate in articol, mi-a fost o nesfarsita mila de vietile atator sute de mii de romani, ce si-au irosit tineretea si-au pierit in acest razboi, si care isi odihnesc oasele, in veci, intr-un pamant strain. Razboiul este cea mai crunta intamplare ptr fiinta umana; sa ne bucuram ca noi, cei care vietuim astazi, n-am avut ( si nici sa n-avem ! ) parte de ororile sale.

alegsandru
alegsandru  •  20 Iunie 2018, 10:12

Vina este exclusiva a lui Antonescu. Cel mai slab comandant militar roman modern, in cel mai greu moment posibil.

1176219502516785
Ilie Enache  •  20 Iunie 2018, 20:29

Foarte trist,sa nu uitam ce lasa un Razboi in urma...

Vezi toate comentariile (82)
Comentează