Articol de GSP - Publicat vineri, 22 iunie 2018 09:13
Selecționerul Jorge Sampaoli și-a găsit cu greu cuvintele la conferința de presă de la finalul meciului pierdut de Argentina în fața Croației, 0-3, și a fost pus la zid de jurnaliștii argentinieni, care i-au reproșat titularizarea goalkeeper-ullui Willy Caballero.
"Domnule Sampaoli, 40 de milioane de argentinieni vor să afle de ce l-aţi folosit pe Caballero în acest meci?", a sunat întrebarea dură primită de selecționer de la un jurnalist.
"Simt o mare durere după această înfrângere și nu știu nici cum să analizez meciul cum trebuie. Planul pentru acest meci nu a funcţionat, nu simt ruşine, ci o mare durere, aşa cum nu am mai simţit de foarte mult timp. Nu există altă alternativă decât să dăm totul în ultimul meci. Am fost foarte ambiţioşi şi ne-am fi dorit să terminăm primii în grupă. Acum nu mai este posibil şi este o mare durere.
Poate dacă făceam alt plan, unele lucruri ar fi funcţionat mai bine. Nu cred că vina este doar a lui Caballero. M-am gândit că vom pune presiune multă pe Croaţia în terenul lor. Dar după golul lor noi am căzut psihic şi nu am mai putut schimba lucrurile", a declarat Sampaoli, potrivit Marca.
CALCULELE CALIFICĂRII: CUM MAI POATE AJUNGE MESSI ÎN "OPTIMI"
Croația este calificată matematic în optimile de finală ale competiției, cu 6 puncte. Argentina are un singur punct după primele două partide și nu mai stă la mâna propriilor rezultate. Mai jos, toate scenariile calificării.
Dacă Islanda bate Nigeria azi...
- Argentina trebuie să bată neapărat Nigeria în ultima etapă
- Croația trebuie să câștige contra Islandei în ultimul meci
- Argentina să aibă un golaveraj mai bun decât nordicii
Dacă Islanda și Nigeria termină la egalitate...
- Argentina trebuie să bată în ultima etapă Nigeria
- Islanda să nu câștige contra Croației
Dacă Nigeria bate Islanda...
- Argentina trebuie să câștige contra Nigeriei în ultima etapă
- Islanda să nu bată Croația
- Dacă Islanda bate Croația, golaverajul sud-americanilor trebuie să fie mai bun decât al nordicilor
Clasamentul grupei D | |
1. Croația | 2 meci / 6 puncte |
2. Islanda | 1m / 1p |
3. Argentina | 2m / 1p |
4. Nigeria | 1m / 0p |
VIDEO+FOTO Gafa Mondialului! Cadoul făcut croaților de portarul Argentinei în minutul 53
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!