FOTBAL  »  Superliga  »  

"Trebuie să ne salvăm!"

Articol de - Publicat miercuri, 20 februarie 2008 00:00

Florin Stîngă este un exemplu de jucător profesionist. În pregătire, căpitanul pandurilor a fost evidenţiat de antrenorul Joaquim Teixeira, acesta din urmă fiind mulţumit de modul în care se antrenează mijlocaşul. Stîngă s-a făcut respectat şi de noii săi colegi, aşa că în scurt timp a devenit liderul echipei. Chiar dacă la început Teixeira a anunţat că va căuta un căpitan pentru echipă, după numai cîteva şedinţe de pregătire s-a decis să-l păstreze pe Stîngă drept căpitanul din teren. „Nu e important cine va fi căpitan, important e să meargă treaba bine indiferent de numele căpitanului”, spune Stîngă.

- Florin, peste cîteva zile începe campionatul. Cum crezi că va fi?
- Am avut un tur forte urît, am avut un început bun după care încet-încet ne-am dus în partea opusă şi acum stăm şi suferim pentru ce s-a întîmplat în turul campionatului. Sperăm să fie un nou început bun pentru noi, să debutăm cu dreptul şi să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare.

- Ce impresie ţi-ai format după meciurile amicale?
- Pînă acum au fost doar nişte meciuri amicale, s-a urmărit altceva, domnul Teixeira a dorit să ne urmărească să vadă care este valoarea echipei. Nu au nicio relevanţă meciurile de pregătire, trebuie să începem cu dreptul şi să cîştigăm duminică cu Poli Timişoara.

- Eşti optimist în ceea ce priveşte şansele de reuşită?
- Normal că sunt optimist. Vom da tot ce avem mai bun din noi, vom fi concentraţi şi vom juca cum trebuie pentru a salva echipa de la retrogradare.

- Este greu meciul cu Poli?
- Foarte mult contează meciul cu Timişoara. Orice început e foarte greu, atît pentru noi cît şi pentru noii noştri colegi. Dacă vom debuta cu dreptul vom avea încrederea necesară şi astfel vom avea un retur bun. Toate meciurile sunt dificile, indiferent cu cine am fi jucat. E primul meci după perioada de pauză, terenurile sunt grele, şi întotdeauna începutul e greu. Sperăm să reuşim ce ne-am propus.

- Care este cheia succesului?
- Determinarea şi ambiţia. Trebuie să demonstrăm că suntem jucători de prima ligă şi să reuşim să cîştigăm. Ne dorim un parcurs care să ne ducă la finalul campionatului să ne lase să ne ducă în Liga I. Sper din tot sufletul să ne salvăm. Avem şanse.

- Cum crezi că va fi atmosfera la meciul de duminică?
- Sînt convins că va fi o emulaţie, lumea va dori să vadă echipa după vacanţă. Sunt convins că fanii vor fi alături de noi şi ne vor susţine în acest meci cu Poli Timişoara.

- Cum abordaţi meciul cu Poli?
- E un meci pe care trebuie să-l cîştigăm. Atît ştiu. Pentru noi toate meciurile vor fi ca o finală, nu se va întîmpla nimic dezastruos dacă vom mai pierde şi din meciuri. Important e să cîştigăm cît mai multe meciuri pentru a ne salva.

- Cum vă înţelegeţi în vestiar în condiţiile în care sunt şase naţii de fotbalişti?
- Asta este situaţia. Nu asta va conta. Toţi înţelegem că pe primul plan este obiectivul echipei, nu ne interesează care vor juca sau nu. Toţi trebuie să fim uniţi, cei care joacă să-şi pună tot ce au mai bun în slujba echipei, iar la sfîrşit să ne bucurăm că ne-am salvat de la retrogradare. Este greu, există coeziune, toţi vrem să reuşim. Sîntem aici pentru a cîştiga, Pandurii poate fi o rampă de lansare pentru toţi, şi ne dorim cu toţii să ajutăm echipa să evite retrogradarea.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează