FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Intervenție maraton a lui Răzvan Burleanu, la 2 luni după ce a fost reales » Ce obiective și-a stabilit + ce spune despre Contra, EURO 2020 și schimbarea sistemului competițional

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 iunie 2018 09:33

Răzvan Burleanu (33 de ani), președintele reales al Federației Române de Fotbal, a fost prezent în această dimineață la emisiunea Morning Sport de la Radio Sport Total FM. Acesta a vorbit despre principalele realizări din primul mandat și despre lucrurile pe care ar vrea să le implementeze în următorii 4 ani. 

"S-a văzut în toți acești patru ani, între 2014 și 2018, că toate criticile la adresa Federației ne-au sprijinit. Am fost mult mai atenți și, bineînțeles, corecți.  Evident că am făcut greșeli în primul mandat. Orice om e supus greșelilor, dar nu trebuie să persiști în greșeli.

Dacă ar fi să dăm timpul înapoi cu 4 ani și vedem cum arăta fotbalul atunci, cu cluburi în insolvență, în faliment, cu lipsa investițiilor la nivel juvenil, cu Federația care nu avea niciun sponsor, putem observa o diferență. FRF nu primește niciun ban public de la MTS, tot bugetul e constituit acum doar din modul în care noi înțelegem să atragem bani din mediul privat. Asta era realitatea și aveam nevoia să intervenim în forță. Am avut un val de concedieri, unele s-au terminat cu reangajări, dar în alte situații am reușit să «scăpăm» de anumiți angajați. 

Ne dorim să punem un accent mult mai puternic pe tot ceea ce înseamnă fotbal. Fotbalul e înainte de toate, la fel ca membrii FRF. Asta presupune o accelerare a interesului pentru centrele de copii și juniori. Acum 4 ani, FRF trebuia să intervină mult mai mult la nivelul fotbalului profesionist. Dar există și Liga Profesionistă, care are acest rol. S-a creat impresia că Federația vrea să pună mâna pe Ligă, ceea ce nu e adevărat. 

Doar piața decide dacă vor fi mai mulți bani în Liga 2-a, nu Federația. Noi avem o licitație transparentă, iar toți banii de la deținătorii de drepturi TV se întorc 100% la cluburile din Liga a 2-a. Așa înțelegem noi, cei din Federație, să vedem lucrurile. 

Președintele Federației nu decide peste tot și nici nu e bine să facă asta. Ne-am întoarce la ce a fost în România înainte de 1989 și la ce a fost la Federație până în 2014. Nu cred că balanța de putere trebuie să stea în acest fel. La fiecare 3 luni de zile, prezint în fața CeX planul strategic al Federației. 

Am fost criticat pentru statutul modificat al Federației, dar sunt modificări pe care le regăsim și în occident. De exemplu, înainte puteai să candidezi la șefia Federației  dacă aveai o pedeapsă cu suspendare. Dacă tu erai ales și nu aveai nicio problemă, însă puteai fi condamnat pe parcurs, puteai continua în funcție. Acum nu se mai poate realiza acest lucru. Rolul meu nu e să stau la TV, ci să stau în teritoriu pentru a rezolva lucrurile: de la modificări de legislație, la schimbări de sistem până la discuții cu directorul tehnic. Ceea ce nu trebuie să facă un președinte e să stabilească primul "11". Nu vom vedea asta la Federație, iar antrenorii cu care am colaborat pot confirma acest lucru", a declarat Răzvan Burleanu

...despre schimbarea sistemului competițional: "Trebuie să intervenim pe ideea schimbării sistemului din Liga 1. I-am chemat pe cei mai buni experți din Europa.  Play-off-ul competiției se termină înaintea play-out-ului, e o realitate pe care trebuie să o corectez. A doua realitate e că audiențele TV și numărul de spectatori din play-out sunt inferioare celor din sezonul regulat. A treia schimbare pe care trebuie s-o luăm în considerare e problema stadioanelor, e nevoie de investiții. Concluziile duc că trebuie să intervenim în aceste zone. Trebuie să dăm o miză sportivă play-out-ului. Cea mai bună echipă din play-out să dea un meci de baraj pentru ultimul loc calificabil în Europa. Sau implementarea unui alt tur în play-off, play-off-ul să se dispute în trei tururi. Susținem și varianta cu 16 echipe. Dar asta presupune ca 4 echipe să promoveze direct din Liga a 2-a. Echipele cu suporteri sunt din nou în Liga a 2-a, astfel audiențele vor fi din nou mari. Echipele au totuși nevoie și de infrastructură 16 echipe în Liga 1, 10 în play-out și 6 în play-off. Meciuri în play-out într-o singură manșă, iar toate echipele ar termina campionatul în același timp. 

...despre Cosmin Contra: "Obiectivul lui e foarte clar, câștigarea grupei din Liga Elitelor. Naționala arată bine astăzi, iar unul dintre marile avantaje ale lui Cosmin Contra a fost să transmită către jucători acea răutate pozitivă. Jucătorii trag pentru România acum. Vom fi la EURO 2020 dacă lucrurile vor merge la fel de acum înainte".

...despre Mondialul din Rusia: "Dacă președintele Federației și selecționerul nu cred că se poate, atunci cine mai are acest rol? Eu încerc să transmit ideea că se poate! Trebuie să stabilim întotdeauna obiective mai înalte. Am văzut-o pe Danemarca, s-a calificat, a terminat pe locul 2 în grupa noastră, dar Polonia a fost o dezamăgire. Anglia și Brazilia sunt favoritele mele, deși la începutul turneului ne uitam către Germania".

...despre situația arbitrajului românesc: "Am o întâlnire planificată cu Vasarras, după care vom lua o decizie. Analizăm pe tot ce s-a întâmplat în Liga 1. Trebuie să ne uităm la sezonul precedent, să vedem ce trebuie făcut. Am vrea să avem capacitatea, ca Federație, să investim mai mult în arbitraj. Primim de la UEFA 150.000 de euro, dar cheltuielile noastre sunt de peste 350.000 de euro, iar Liga Profesionistă nu contribuie cu nimic. Fără investiții nu putem face nimic. Poate că ar trebui să introducem arbitri adiționali. Hai să vedem dacă nu ar trebui să implementăm VAR. După calculele pe care noi le-am făcut, cheltuielile cu VAR sunt mai mici decât s-a spus inițial"

...despre Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice a FRF: "Mihai Stoichiță face o treabă foarte bună. Încă de la startul primului mandat, am început să ne întărim în zona administrativă și zona sportivă. Mihai Stoichiță are în subordine toată zona tehnică. În această vară vom prelua în organizarea FRF competiția de juniori U15. Vom demara și competiția U16 pentru a realiza un sistem piramidal foarte bine stabilit. Astfel, la vârf vom avea cei mai buni copii. Am finalizat deja toată analiza pentru toate cluburile de copii și juniori din România, care vor fi certificate. Vom avea un clasament foarte clar, ce va ține cont de infrastructură, condiții de antrenament, rezultate. E un model olandez". 

...despre plecarea lui Daniel Isăilă de la naționala U21: "Am fost dezamăgit de plecarea lui Isăilă. Am plecat împreună la un drum. Dani Isăilă are de plătit o clauză de reziliere, dar nu suntem mulțumiți. Următorul selecționer va avea o clauză și mai mare. Vrem să menținem antrenorii care să ducă la bun sfârșit un proiect. Am încercat să oferim stabilitate antrenorilor, iar noi porniserăm împreună la un drum. Mirel Rădoi e una dintre soluții pentru naționala U21."

"Acum 4 ani, Federația era ca o barcă plină de găuri care lua apă. FRF avea o problemă financiară, nu avea sponsor. Azi avem venituri de peste 19 milioane de euro, exclusiv din surse private, bani pe care i-am investit în competiții de copii și juniori și în administrarea Federației. Am pus de-o parte și 2 milioane de euro. Căutăm să investim în infrastructură.

Am vrut să ajungem pe 0, să ne întărim pe administrație și să ne apucăm  de treabă. Asta mi-am propus în primele 12 luni. Între 2014 și 2018 asta ne-am asumat să facem: să ne întărim administrativ și financiar și să derulăm cum trebuie investițiile la nivel de juniori. Vreau să fiu un manager care să fie apreciat peste 2-3 ani de zile de către cluburi" Răzvan Burleanu

"Am două exemple în care FRF a trebuit să intervină, deși ăsta era rolul LPF. În primul rând, regula U21, o regulă care reglementează un aspect pur românesc: cluburule nu înțelegeau că trebuie să investească în juniori. Al doilea aspect e legat de licențiere: controlul datoriilor către bugetul de stat. A reieșit că acumularea datoriilor către bugetul de stat te duce spre insolvență și faliment.  Cumulat cu ceea ce noi denumim azi fair-play financiar, controlarea cluburilor din Liga 1 de două ori pe an" Răzvan Burleanu 

"Nu vreau să fiu un președinte iubit, ci un manager eficient. Federația ar trebui să aibă mai multe atribuții conferite de lege" Răzvan Burleanu

 "Nu cred că Florin Bratu se va întoarce la naționala U18, face o treabă foarte bună la Dinamo. Eu nu știu nimic, e treaba domnului Stoichiță" Răzvan Burleanu

Vezi și: EXCLUSIV Se pregătește o schimbare uriașă în Liga 1! Modificări revoluționare pregătite de Burleanu pentru următorul sezon + care sunt consecințele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
1841944262513403
Sever Augustin Pop  •  29 Iunie 2018, 20:13

Aceasta nulitate nu trebuie promovata in mass-media. In patru ani nu a rezolvat nimic, doar a asigurat involutia fotbalului romanesc.A reusit sa se faca dezagreabil pentru toti oamenii de fotbal din Romania dupa ce prin "managment" electoral=hotie, a ajuns sa "ciuruiasca" elita fotbalului Romanesc....

gicab
gicab  •  29 Iunie 2018, 14:29

Da e așa cum spune el cu sponsorii și cele 19 milioane... da... fosta conducere era preocupata sa cumpere îngrășăminte pe privat din rusia...

romulus65
romulus65  •  29 Iunie 2018, 13:17

Cum faci ca sa te intalnesti cu Vasarras, te duci tu la Atena sau face el un efort si vine la Bucuresti? Nu stiu cu ce va ajuta Vasarras sau ce obligatii aveti voi fata de el dar arbitrajul romanesc arata jalnic.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close