Articol de Răzvan Luţac - Publicat sambata, 30 iunie 2018 12:06
Cele trei victorii ale Croaţiei din grupă au propulsat "naţionala" lui Dalici până pe locul 3 în lume, în urma unei simulări live realizate de Gazzetta dello Sport.
Echipa naţională condusă de Modrici şi Rakitici entuziasmează nu doar la Campionatul Mondial, ci şi în ierarhia celor mai valoroase echipe naţionale de pe Glob.
Astfel, în urma unei simulări realizate de cotidianul italian Gazzetta dello Sport, croaţii au ajuns până pe locul 3, cu 1.331 de puncte.
Au înregistrat o creştere incredibilă, 17 locuri!
Pe primele două locuri se situează Brazilia şi Belgia, în timp ce ultima campioană mondială, Germania, a căzut până pe locul 6.
Astfel, croaţii, dacă vor păstra sau îmbunătăţi punctajul până la publicarea clasamentului FIFA în 19 iulie, pot egala cea mai bună performanţă din istorie, locul 3 din 1998. Când au şi luat "bronzul" Mondial.
NOI, pe 28
România are şi ea o creştere spectaculoasă, chiar dacă nu participă la competiţia din Rusia.
Elevii lui Cosmin Contra se situează pe locul 28, cu 800 de puncte, 3 mai multe faţă de luna trecută, fiind peste "naţionale" precum Islanda (30), Australia (36), Rusia (39) sau Coreea de Sud (52), toate participante la Campionatul Mondial.
Cu toate acestea, ruşii au avut cea mai spectaculoasă ascensiune, sărind nu mai puţin de 31 de poziţii.
Clasamentul FIFA a fost introdus în decembrie 1992, iar 8 echipe ( Argentina, Belgia, Brazilia, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Spania) au fost măcar o lună pe 1.
21este locul pe care se situează Italia în clasamentul FIFA live: cea mai proastă clasare din istoria Squadrei Azzura şi prima sub locul 20
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat