Articol de GSP - Publicat marti, 24 iulie 2018 20:23
CS U Craiova caută de zor soluții pentru ofensivă, unde a mai rămas doar Alexandru Mitriță. Pe lista oltenilor se află și Andrei Cristea, unul dintre veteranii cu goluri și cu assist-uri la nivelul Ligii 1.
Atacantul de 34 de ani este din nou pe lista "juveților". Nu e chiar un new-entry. S-a mai întâmplat și anul trecut, și în urmă cu câteva săptămâni.
Acum, având în vedere că ofensiva lui Mangia se întrece în ratări și nu în goluri, a reintrat în cărți, iar zilele următoare vor fi decisive.
Chiar mâine ar putea să se ia o hotărâre! Andrei, fost golgeter al campionatului în 2010, este cel mai prolific fotbalist din Liga 1 în activitate, cu 94 de reușite. Plus 35 de assist-uri, un loc 4 în clasamentul pasatorilor activi ai primei divizii.
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul