Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat joi, 26 iulie 2018 17:14
Vera Zvonareva (33 de ani, 133 WTA) a urmărit cu interes evoluția Simonei Halep (26 de ani, 1 WTA) din ultimii ani.
Rusoaica, fost număr 2 WTA, a fost măcinată de accidentări. Cea din 2012 a dus-o spre un final prematur al carierei. A suportat o operație la umăr în 2013, dar a revenit în 2014 pentru a se opri din nou în primăvara lui 2015. A revenit acum în tenisul mare, după o perioadă în care a fost comentator.
"În timp ce comentam am văzut multe meciuri. Îmi aduc aminte, cred că la ultimul meu turneu, înainte de a mă opera la umăr, am văzut-o pe Simona jucând împotriva Nadiei Petrova, un meci pe care l-a câștigat, la Miami. Mă uitam și mă întrebam de ce nu e fata asta măcar Top 20 pentru că se mișcă foarte bine, poate ataca mingea, e o contraatacantă de asemenea, tehnica ei e fină", a detaliat rusoaica.
"M-am gândit că dacă poate îmbunătăți măcar puțin jocul de ansamblu, poate deveni o jucătoare grozavă. Și câțiva ani mai târziu am văzut-o în varianta îmbunătățită. Cred că are o echipă bună în jurul ei, care a ajutat-o să creadă în ea puțin mai mult și să lucreze la doar câteva aspecte care au ajutat-o să facă încă un pas. E o jucătoare grozavă și o luptătoare și cred că a realizat extrem de multe deja în carieră", a conchis Vera.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro