Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 23 august 2018 17:19
Campioana s-a făcut de râs cu Dudelange, 0-2, fiind prima echipă din România care reușește să piardă, în întreaga istorie a fotbalului de la noi, cu o echipă din Luxemburg.
"Puneți presiune pe Cluj! Toată țara vă susține!". Acesta a fost mesajul cu care jurnaliștii de la Le Quotidien au deschis ediția tipărită de azi. Și parcă mesajul publicației a ajuns până în vestiarul celor de la Dudelange.
După ce au eliminat-o pe Legia Varșovia în turul precedent, luxemburghezii n-aveau de ce să se teamă și au început în forță partida contra campioanei României. Chiar dacă se așteptau la un test dificil, clujenii parcă nu-și făcuseră temele.
Au plecat, ca vedetele, cu charter personalizat, dar la meci erau dezorientați, încurcau pasele, iar ocaziile nici nu intrau în discuție. Conceicao e un car de nervi pe margine, dă din mâini, țipă și nu stă nicio secundă jos. Iar după ce nu ies din propria jumătate, clujenii îl mai pierd și pe Culio. Degeaba a tras de el veteranul de 34 de ani, nu l-au mai ținut "balamalele".
Arlauskis, când pleci?
Luxemburghezii au continuat să facă legea, să domine clar și autoritar jocul. În prima repriză, clujenii abia, abia au reușit să miște ceva. Ocazii? Ce poveste frumoasă! Chiar dacă au și marcat prin Omrani (30) la singura neatenție a lui Dudelange, fanionul de la margine era ridicat, clujenii n-au existat.
Parcă pe teren era o echipă de rezerve, nu una de campioni! CFR e în derivă, iar prestațiile bune din ultima vreme parcă au fost șterse cu buretele. Dudelange a alergat mai mult, a avut posesia mai bună și șansele periculoase au fost de partea ei. Turpel, în două rânduri, a pus presiune pe clujeni, dar șuturile atacantului de 25 de ani au trecut de fiecare dată puțin pe lângă țintă.
Pauza nu i-a trezit pe Omrani și compania, care au uitat fotbalul. Nu e o glumă, echipa asta chiar n-a existat! A continuat o sarabandă de gafe și clujenii s-au făcut de râs.
Au luat un gol penibil
Centrare de pe dreapta, Mureșan și Manea visau la cai verzi pe pereți, amândoi au sărit pe sub minge, Couturier Clement a tras în forță direct în Arlauskis, mingea ajunge la pericolul numărul 1 al luxemburghezilor, Turpel, care de data asta nu mai iartă și-l învinge din șase metri pe portarul lituanian, după ce și Camora n-a fost în stare să respingă (67).
Țucudean are timp de partea artistică și-ncearcă o scăriță de efect (75), asta ne trebuie nouă?, iar luxemburghezii ne curentează rău de tot, gol din lovitură liberă (80).
Suntem în lumea a treia
Am râs de Viitorul lui Hagi că puștii lui sunt foarte slabi după ce-au făcut egal cu Racing Union în Europa League. Dar de campioană ce să mai zicem? Campioană!!! Penibil e un termen mult prea blând pe ei, pentru jucătorii cu salarii de 15.000-20.000 de euro pe lună.
Acum au fost niște rușini! Chiar au fost călcați în picioare de o echipă cotată la 4 milioane de euro!, sub orice echipă din Liga 1. După o astfel de umilință istorică, e clar că fotbalul românesc se duce la gară rău de tot.
Răzvan Lucescu avea dreptate, chiar suntem în lumea a treia dacă nu mai suntem în stare să mișcăm în fața unei echipe luxemburgheze care are jucători care au venit la meci direct de la serviciu...
Dudelange - CFR Cluj 2-0 (Turpel '67, Sinani '80)
Desfășurarea liveTEXT a partidei
Final de meci: CFR pierde cu 0-2 pe terenul lui Dudelange
min.90: Partida va fi prelungită cu 8 minute
min.80: Gol Dudelange! Din păcate, lovitura liberă rezultată din faultul lui Hoban se transformă în gol. Daniel Sinani execută plasat, Arlauskis intervine târziu, iar luxemburghezii își majorează avantajul
min.80: Cartonaș galben pentru Hoban după un fault comis la 22 de metri de poartă
min.67: Gol Dudelange! Turpel înscrie pentru gazde după o bâlbâială în defensivă campioanei
min.61: Schimbare în echipa CFR-ului: iese Păun, intră Sebastian Mailat
min.59: Mijlocașul Couturier șutează periculos de la distanță, Arlauskis reține în doi timp
min.54: Joubert e înlocuit cu Joe Frising, portarul de rezervă al luxemburghezilor
min.51: Joubert, golakeeper-ul lui Dudelange, va fi înlocuit, resimțindu-se după atacul dur al lui Cristi Manea
min.50: Cristi Manea primește galbem după o intrare dură asupra portarului advers Joubert
min.46: A început repriza secundă
Pauză în Luxemburg, Dudelange - CFR Cluj 0-0
min.34: Kruska e avertizat după un fault dur comis asupra lui Omrani la jumătatea terenului
min.31: CFR înscrie, dar golul este anulat corect pe motiv de ofsaid. Omrani a fost cel care trimisese mingea în plasă, dar se afla în ofsaid în momentul pasei venite de la Țucudean
min.20: Nicio ocazie notabilă pentru campioana României în primele 20 de minute. Dudelange domină partida până acum
min.13: Dublă ocazie pentru Dudelange. Defensiva CFR-ului respinge cu greu în corner un șut periculos de la marginea careului
min.10: Conceicao e forțat să facă prima schimbare. Iese Culio, accidentat, intră croatul Mate Maleș
min.1: A început meciul din Luxemburg!
Echipele de start:
Dudelange: Joubert - Schnell, Malget, Prempeh, El Hriti - Stelvio, Stolz, Couturier Clement - Turpel, Stumpf
Rezerve: Frising, Bisevac, Jensen, Melisse, Perez, Pokar, Sinani
Antrenor: Dino Toppmoller
CFR Cluj Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora - Bordeianu, Hoban, Culio - Ad. Păun, Țucudean, Omrani
Rezerve: Jesus Fernandez, Peteleu, Maleș, Mailat, Lang, De Luca, Al. Ioniţă II
Antrenor: Antonio Conceicao
Tot în această seară, FCSB joacă în deplasare cu Rapid Viena. Partida poate fi urmărită AICI în format liveTEXT&FOTO.