Articol de Radu Romanescu - Publicat sambata, 23 februarie 2008 00:00
Antrenorul Marin Barbu s-a arătat îngrijorat înaintea primului meci al primăverii, cel cu Bistriţa, programat duminică de la ora 14:30.
Pe locul 15, cu 18 puncte, UTA şi-a pus mari speranţe în acestă partidă, în care nu are voie să piardă nici un punct. “Sînt îngrijorat pentru că jucătorii sosiţi în iarnă, cu excepţia lui Mărginean, au venit cam tîrziu. În plus, mai sînt şi accidentările subite, precum cea a lui Hora, dar şi pofta scăzută de joc pe care am avut-o în ultimele două amicale”, a declarat ieri “Magiun”, care susţine că nu poate miza nici pe portughezii sosiţi de la CFR. “După părerea mea, nu pot duce un meci întreg pentru că vin după o lună de pauză. Trebuie să dea dovadă de ambiţie şi să se pună la punct”, a afirmat Barbu despre Amoreirinha şi Oliveira, care vor fi doar rezerve în partida cu Bistriţa. de mii de euro va primi UTA de la Primărie.