Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 02 septembrie 2018 11:17
Kamer Qaka va avea la Poli Iași cel mai mare salariu din lot: 10.000 de euro lunar. Mijlocașul însă va avea parte de o pierdere financiară importantă. În trei ani la FCSB câștiga 432.000 de euro, în timp ce la Iași va încasa 360.000 de euro.
Iașiul și-a recuperat doi dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut: Kamer Qaka și Platini. Nemaidorit la FCSB, Qaka a fost așteptat în Copou cu brațele deschise, dar și cu un contract pe măsură: trei ani și 10.000 de euro salariu lunar.
Cel mai mare din efectivul condus de Flavius Stoican! Mijlocașul albanez și-ar fi dorit să rămână în București, dar, amenințat că va sta în tribună, a acceptat să se întoarcă la Poli.
12.000 €lunar era salariul lui Qaka la FCSB
N-au primit banii
O altă revenire este a lui Platini, care a semnat contractul cu moldovenii prin fax. Poli l-a cedat în iulie clubului iranian Sanat Naft Abadan, însă n-a primit în schimbul lui suma de bani agreată, respectiv 50.000 de euro.
Situație în care mijlocașul de 32 de ani din Insulele Capului Verde, care mai avea un an de contract cu ieșenii, face și el cale întoarsă. Platini forțase plecarea la Sanat Naft, solicitând clubului dublul celui mai mare salariu din lot la vremea respectivă! Pretenție considerată atunci drept exagerată.
175.000 €câștigă Poli din afacerea "Qaka". L-a dat în vară cu 375.000 de euro și-l ia înapoi de la FCSB cu doar 200.000
7 apariții a bifat Qaka la FCSB, în toate competițiile, fără a înscrie însă vreun gol
6.000 €lunar ia Andrei Cristea la Iași. Dar numai 4.000 sunt fix, restul provenind din bonusuri. Era cel mai mare contract înainte de întoarcerea lui Qaka
Citește și: Becali îl avertizează pe ultimul jucător venit la FCSB: "Asta vreau! Dacă nu, transfer pe altcineva!"
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!