SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

ANALIZĂ Între valoare și inconstanță » De ce este circuitul feminin mai dinamic decât cel masculin + Curiozitatea de la turneele de Mare Șlem din 2018

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 05 septembrie 2018 14:41

Karolina Pliskova, 8 WTA, a fost învinsă ieri de Serena Williams, 17 WTA, iar US Open devine al doilea turneu de Mare Șlem din 2018 în care în semifinale nu se califică nicio jucătoare de Top 10.

Dezbaterea despre valoarea tenisului feminin are mulți ani în spate, dar de când Simona Halep a intrat între primele zece jucătoare ale lumii, polemica a devenit interesantă și pentru români. Această temă revine mai ales cu ocazia turneelor de Mare Șlem.

US Open nu avea cum să facă excepție, mai ales că Halep, favorita principală, a pierdut din primul tur, iar în săptămâna a doua au ajuns doar trei jucătoare dintre primii zece capi de serie. Mai mult, în sferturi de finală au rămas doar Sloane Stephens și Karolina Pliskova.

"E mai bine ca la Wimbledon, doar eu am ajuns atunci în săptămâna a doua. Cred că pentru jucătoarele desemnate capi de serie e o presiune mai mare la turneele de Mare Șlem, iar celelalte își doresc enorm să obțină victorii", explica cehoaica înainte de meciul său cu Serena Williams.

Niciuna nu a reușit să se califice în semifinale, Pliskova pierzând în fața fostului lider mondial, aflat la al treilea turneu de Mare Șlem după revenire, cu 4-6, 3-6, iar Stephens, campioana de anul trecut de la New York, cedând în fața letonei Anastasija Sevastova cu 2-6, 3-6. În partea de jos a tabloului, nicio jucătoare dintre primele zece nu a reușit să avanseze mai mult de turul al treilea. Este al doilea turneu de Mare Șlem din acest sezon în care niciuna dintre primele zece jucătoare ale lumii nu ajunge în semifinale, același scenariu petrecându-se și la Wimbledon.

Australian Open și Roland Garros în normal

Ce spune acest lucru despre tenisul feminin? "În urmă cu 6-7 ani, jucătoarele de top nu aveau adversare până în sferturi de finală. Totul era mai ușor, dar acum, dacă nu ești sănătoasă sau sută la sută, orice jucătoare de Top 10 poate pierde în primul tur. Generația tânără vine din urmă. Nu mai sunt doar 20-30 de jucătoare la nivel înalt, ci 60-100. De aceea tenisul feminin e atât de interesant", a răspuns Dieter Kindlmann, antrenorul lui Elise Mertens, pentru WTA Insider.

Cu toate acestea, la primele două turnee de Mare Șlem ale anului finalele au fost jucate de fete din Top 10. La Australian Open s-au înfruntat Simona Halep și Caroline Wozniacki, capi de serie 1, respectiv 2, iar la Roland Garros Simona Halep și Sloane Stephens, favorite 1 și 10. Tot la aceste turnee, în săptămâna a doua au fost cinci dintre primele zece favorite.

Șapte în zece ani versus șapte în doi ani

Pe fete le dezavantajează și compararea circuitului lor cu cel masculin, acolo unde în ultimii zece ani în turneele de Mare Șlem s-au impus doar șapte jucători: Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovici, Andy Murray, Stan Wawrinka, Juan Martin del Potro și Marin Cilici. La feminin doar în 2017 și 2018 au existat șapte câștigătoare diferite.

Raportarea la trecut nu face nici ea bine prezentului. Însă există și aici nuanțe. "Atunci era o diferență mare între jucătoarele de top 20-30 și celelalte. Atunci vedeai că jucătoarele de vârf câștigau meciuri, chiar dacă nu prindeau o zi bună, așa că pentru ele competiția începea la turneele de Mare Șlem de prin optimi sau sferturi. Acum, nivelul tuturor e undeva sus, undeva de genul Top 40, Top 50", spunea Vera Zvonareva, fost număr 2 WTA, în luna iulie pentru Gazetă.

O teorie care este susținută și de alții. "Valoarea merge mult mai adânc în clasament. Nu există comparație cu ce era în trecut. Nu cred că fetele din Top 10 sunt mai bune decât acum ceva ani, uneori pot argumenta că erau mai valoroase. Erau Justine Henin, Kim Clijsters, Serena și Venus Williams, Lindsay Davenport.

Dar o jucătoare de pe locurile 40-50 nici nu se compară cu una de acum. Când o antrenam pe Maria Șarapova mă uitam pe tablou și știam cu cine va juca în sferturi de finală, acum au loc multe înfrângeri-surpriză", a spus antrenorul Michael Joyce, cel care o pregătește acum pe Johanna Konta, pentru WTA Insider.

Un lucru e clar, indiferent de părerile pro și contra, circuitul feminin e unul mult mai dinamic, unde tinerele își fac loc mai repede ca în cel masculin. Acum depinde dacă acest lucru e văzut ca valoare sau nu.

Bornele Simonei

În tot acest peisaj tulbure, Simona Halep a reușit să fie constantă. Iar aceste cuvinte se sprijină pe cifre. A ocupat prima poziție în clasamentul WTA 32 de săptămâni din 36 scurse până acum, a ajuns cel puțin până în sferturi de finală la zece din cele 13 turnee jucate în acest sezon, prima înfrângere în primul tur venind abia la US Open. A jucat șase finale, cele mai multe dintre toate jucătoarele, victoriile și înfrângerile fiind împărțite egal, are 46 de victorii în acest an, cele mai multe alături de Petra Kvitova. Este singura jucătoare care a jucat în două finale de Grand Slam în 2018.

Nehotărârea legendelor

Situația din circuitul feminin e sub atenta supraveghere și a legendelor sportului alb, care de la o săptămână la alta își schimbă unghiul de abordare. Unul dintre cazuri este cel al Martinei Navratilova, care la distanță de două săptămâni a vorbit diferit despre Simona Halep. "I-a luat timp până să intre în rol, dar cu siguranță Simona Halep arată și joacă precum numărul 1 mondial. Halep are o nouă atitudine și este mai încrezătoare. Pare că le zice celorlalte jucătoare «Eu sunt numărul 1»", spunea deținătoarea a 18 trofee de Mare Șlem la mijlocul lunii august. Iar la începutul lui septembrie: "Chiar nu mai înțeleg nimic! A avut atâtea eliminări în primele tururi! Este prea imprevizibilă. Deja e prea mult! Ori sus, ori jos! Ar trebui să fie mai consistentă, mai constantă! Să-și arate nivelul, să ne arate de ce ne este în stare, să ne arate de ce este pe primul loc în WTA".

"Toată lumea muncește din greu și are și banii necesari pentru acest lucru, care nu era posibil în trecut. În zilele noastre vezi echipe mari la orice nivel, se pot reface mai bine, sunt atlete mai bune. Acum o jucătoare de pe locurile 40-50 poate face aceleași lucruri pe care le fac și cele de top 10 și de aceea diferențele sunt foarte mici"
Michael Joyce, antrenor

"E vremea contraatacantelor, pentru că valoarea se întinde pe mai multe locuri în clasament, iar la începutul fiecărui turneu poți să alege 15 favorite. E greu să joci în forță un sezon întreg, nu poți să menții nivelul, de aceea jucătoarele cu un joc agresiv de contraatac au rezultate"
Nigel Sears, antrenor

"Multe jucătoare cred acum că se pot impune într-un turneu de Mare Șlem și sigur în următorii ani așa va fi, vor apărea câștigătoare diferite. Jucătoarele tinere vin din urmă, nu poți opri trecerea timpului"
Karolina Pliskova

1
este numărul înfrângerilor Serenei Williams în primul tur la un turneu de Mare Șlem în cei douăzeci de ani în care a concurat la aceste competiții. S-a întâmplat în 2012, la Roland Garros, când a fost învinsă de Virginie Razzano

1993
este ultimul an în care primele opt favorite au ajuns toate în sferturile de finală la un turneu de Mare Șlem, și anume la Roland Garros

5
trofee a câștigat Petra Kvitova în 2018, fiind jucătoarea cu cele mai multe titluri în acest sezon în circuitul WTA, ea fiind urmată de Simona Halep, Elina Svitolina și Elise Mertens cu câte trei

5
jucătoare diferite au ocupat poziția de lider mondial în 2017, în timp ce în acest sezon doar două au stat pe fotoliul de lider, Halep și Wozniacki

Cum s-au comportat primele zece favorite la cele patru turnee de Mare Șlem ale anului

Australian Open

1. Simona Halep finală
2. Caroline Wozniacki campioană
3. Garbiñe Muguruza turul 2
4. Elina Svitolina sferturi de finală
5. Venus Williams turul 1
6. Karolína Plíšková sferturi de finală
7. Jeļena Ostapenko turul 3
8. Caroline Garcia optimi de finală
9. Johanna Konta turul 2
10. CoCo Vandeweghe turul 1

Roland Garros

1. Simona Halep campioană
2. Caroline Wozniacki optimi de finală
3. Garbiñe Muguruza semifinale
4. Elina Svitolina turul 3
5. Jeļena Ostapenko turul 1
6. Karolína Plíšková turul 3
7. Caroline Garcia optimi de finală
8. Petra Kvitová turul 3
9. Venus Williams turul 1
10. Sloane Stephens finală

Wimbledon

1. Simona Halep turul 3
2. Caroline Wozniacki turul 2
3. Garbiñe Muguruza turul 2
4. Sloane Stephens turul 1
5. Elina Svitolina turul 1
6. Caroline Garcia turul 1
7. Karolína Plíšková optimi finală
8. Petra Kvitová turul 1
9. Venus Williams turul 3
10. Madison Keys turul 3

US Open

1. Simona Halep turul 1
2. Caroline Wozniacki turul 2
3. Sloane Stephens sferturi de finală
4. Angelique Kerber turul 3
5. Petra Kvitová turul 3
6. Caroline Garcia turul 3
7. Elina Svitolina optimi de finală
8. Karolína Plíšková sferturi de finală
9. Julia Görges turul 2
10. Jeļena Ostapenko turul 3

Câștigătoare turnee de Mare Șlem în ultimii 2 ani

An Australian Open Roland Garros Wimbledon US Open
2017 Serena Williams Jelena Ostapenko Garbine Muguruza Sloane Stephens
2018 Caroline Wozniacki Simona Halep Angelique Kerber ?

Vezi și: NextGen, încă nu » Tânăra generație nu e pregătită să preia moștenirea de titluri și glorie din mâinile liderilor Nadal, Federer și Djokovic

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (20)
maxp
maxp  •  06 Septembrie 2018, 08:55
Postat de klauz pe 06 Septembrie 2018, 07:00

Lenuto, uita-te putin la poza asta si raspunde la intrebare. Muschii astia imensi, nenaturali, i-a facut halepa cu grisine si ciocolata???

Nu, i-a facut cu munca. Sau ce crezi, ca are injectat ceva acolo, sau ce intelegi prin nenatural? Voi vorbiti de parca ati fi invidiosi, ce n-ati reusit voi stand pe canapea se poate obtine doar prin dopaj. Pai incearca si tu, sa vezi ce muschi faci cu dopaj si fara munca.

klauz
klauz  •  06 Septembrie 2018, 07:01

Ca tu trebuie sa te pricepi la bucatarie...

klauz
klauz  •  06 Septembrie 2018, 07:00
Postat de Lenuta Oroian pe 05 Septembrie 2018, 21:59

Nu se pot face comparatii intre generatii.Inainte se juca un tenis frumos, elegant, tehnic dar mult mai facil.Cu venirea Surorilor Williams tenisul se bazeaza mai mult pe forta bruta.Nu stim cum faceau fata cele vechi ,bubuitoarelor de azi.Inainte erau cateva jucatoare foarte bune, care luau totul, restul cam de umplutura.Azi topul feminin este pana la 1200 fete, care sunt avide dupa puncte si premiile foarte mari ce se dau in tenis.Pe cele cate au fost prinse dopate nu trebuia sa le amintesti ca mari jucatoare.Asa va fi si la baieti dupa retragerea lui Federer, Nadal si Djockovic.Nu exista tineri care sa domine.

Lenuto, uita-te putin la poza asta si raspunde la intrebare. Muschii astia imensi, nenaturali, i-a facut halepa cu grisine si ciocolata???

Vezi toate comentariile (20)
Comentează