Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 09 septembrie 2018 14:03
Cu un nou selecționer, suedezul Erik Hamrén, vikingii islandezi n-au avut nicio șansă în Elveția, 0-6. "Asta nu a fost o înfrângere, a fost o rușine", spune portarul Halldórsson. Și vine Belgia.
Unde e revelația Islanda? Acea echipă ca o inimă care elimina Anglia în "optimile" Euro 2016 și remiza cu Argentina lui Messi la ultimul Mondial, formația susținută peste tot de o galerie frenetică, suferă cumplit acum.
Fără Heimir Hallgrímsson, selecționerul care a creat-o, fără mai mulți internaționali, retrași sau accidentați, Islanda a fost zdrobită la Sankt Gallen. Elveția i-a dat 6 goluri, și diferența putea fi și mai mare.
"E responsabilitatea mea"
"În primul rând, vreau să le cer scuze suporterilor. E jenant ce s-a întâmplat", afirmă noul antrenor, suedezul Erik Hamrén, explicând înfrângerea umilitoare: "După golul trei, ne-am pierdut totul. Organizarea, încrederea, totul. E responsabilitatea mea. Eu trebuie să fac jucătorii să joace și să aibă încredere în ei".
Portarul Hannes Halldórsson e dezolat: "Asta nu a fost o înfrângere, a fost o rușine. Depinde de noi să revenim și să dovedim ce putem. Marți e șansa revanșei". Dar marți vine Belgia la Reykjavík, tot în Nations League. Belgia, locul 3 la ultimul Mondial, care tocmai a învins Scoția cu 4-0 la Glasgow
9 luniau trecut de la ultimul succes al Islandei, 4-1 într-un test cu Indonezia; de atunci, are 6 înfrângeri și două egaluri


