Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 22 septembrie 2018 10:42
După trei înfrângeri consecutive, antrenorul Florin Bratu, 38 de ani, va pleca azi de la Dinamo.
- Ce știm în acest moment în scandalul de la Dinamo:
- Informații neoficiale obținute de GSP.ro: Bratu nu mai este antrenorul lui Dinamo. Detalii AICI.
- Transfer spectaculos pregătit de Negoiță în locul lui Dănciulescu: Lupescu ar putea semna astăzi. Detalii AICI.
- Bratu l-a făcut praf pe Nistor aseară, dar șefii i-au prelungit contractul fotbalistului. Detalii AICI.
Bratu va avea azi o întâlnire cu Ionuț Negoiță, care cel mai probabil va duce la demiterea tehnicianului dinamovist. Dacă noaptea trecută erau 3 nume pe lista cu posibilii înlocuitori, Dan Alexa, antrenorul Dunării Călărași, Claudiu Niculescu și Bogdan Lobonț, în această dimineață au apărut două nume noi.
Potrivit surselor GSP.ro, italianul Dario Bonetti, 57 de ani, este și el luat în calcul. Acesta a mai pregătit-o pe Dinamo în două rânduri, iunie 2009-octombrie 2009 și aprilie 2012 - noiembrie 2012, câștigând o Cupă și o Supercupă.
De asemenea, Ionuț Badea, fost jucător la Dinamo, 42 de ani, ar putea fi o soluție pentru banca dinamovistă, informează TV Telekom Sport. Badea este liber de contract, după ce a plecat de la Concordia Chiajna, în urmă cu o săptămână.