Articol de Răzvan Luţac - Publicat vineri, 12 octombrie 2018 11:07
Repetat pentru a n-a oară, enunțul "După o absență de 20 de ani, România poate reveni la Euro" se poate consolida diseară când "tricolorii" mici vor întâlni Țara Galilor, de la ora 19:00, în direct la Pro X și liveTEXT pe GSP.ro.
Dacă România învinge, mai are nevoie de un singur punct cu Liechtenstein pentru a ajunge, matematic, la turneul final din Italia, iunie 2019. Și nu ar avea scuze să nu o facă, pentru că adversarul, Țara Galilor, vine cu un lot ciuruit, din care lipsesc oameni importanți. Iar cei prezenți nu spun nimic!
Iată 3 motive pentru care "tricolorii" ar trebui să învingă diseară:
1) Sunt matematic eliminați
Țara Galilor are doar 3 succese în aceste preliminarii, un 3-0 năucitor cu Elveția și o dublă victorie cu Liechtenstein. Partidele cu ultima clasată n-au fost însă deloc ușoare pentru galezi, care au primit mereu gol și au bătut la limită pe teren propriu, 2-1. În acest moment, cu doar 10 puncte, galezii sunt eliminați matematic.
2) Au 3 absenți de marcă
Mai mult, pe lângă golgeterul George Thomas (5 reușite în preliminarii, a marcat în toate cele trei succese ale galezilor), plecat la "naționala" mare, Rob Page are probleme uriașe și în apărare. Acolo unde doi oameni de bază, Cameron Coxe și Cian Harries, nu pot evolua, potrivit BBC, din cauza unor suspendări.
3) Noi Serie A, ei liga a 6-a
Dacă Ionuț Radu, căpitanul României, vine după 3 partide consecutive în Serie A, prima ligă a Italiei, nu același lucru se poate spune și despre goalkeeperul galez. Luke Pilling a fost împrumutat de la Tranmere (liga a 4-a engleză) la Ashton United, care evoluează în al șaselea eșalon! În afară de Rodon, cu meciuri în Championship, liga a 2-a engleză, în acest sezon, restul adversarilor au meciuri doar la echipe de pluton din liga a 3-a engleză sau mai jos.
7 partide are România U21 împotriva "tineretului" galez: e în avantaj, cu 3 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri, doar golaverajul e inferior, 8-9
Echipele probabile:
România: I. Radu - Boboc, Ad. Rus, Pașcanu, Fl. Ștefan - Cicâldău, Nedelcu - Man, I. Hagi, Fl. Coman - Pușcas
Țara Galilor: Piling - A. Lewis, Cooper, Radon, Davies - Morrell, Poole - Matondo, Babos, D. Jomes - Braadhead
Iată clasamentul în acest moment:
Mai sunt de jucat partidele România - Țara Galilor (12 octombrie), România - Liechtenstein, Portugalia - Bosnia și Țara Galilor - Elveția (toate pe 16 octombrie).
Locul 1 se califică direct la turneul final din Italia și San Marino (16-30 iunie 2019), iar cele mai bune 4 locuri 2 vor disputa baraj.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat